Eram sigura.Am simtit-o in maruntaie din prima pana in ultima clipa,rasucindu-se si sfarsindu-se odata cu mine.Asteptam doar telefonul,doar vocea mamei spargandu-se in mii de cioburi sonore,doar lacrimile unei confirmari ce n-as fi vrut sa existe vreodata...
Bunicul nu m-a certat niciodata.Niciodata.El mi-a cumparat prima cutie de bomboane cu lichior.M-a invatat sa joc table si m-a lasat mereu sa ma alint cu iepurasii din curte.El imi arata de fiecare data diverse lucruri interesante prin carti si imi dadea bani sa-mi cumpar "o ciocolata".Nu cred ca a lipsit de la vreo aniversare,vreun Craciun sau vreo zi importanta din casa noastra.In poze iesea mereu din profil,asa ca era cel mai usor de recunoscut.Nu ca nu l-as fi putut ochi dintr-o mare de oameni intr-o secunda...Si palaria neagra si bastonul putin ciobit si mersul vioi de altadata!Doamne...
Imi amintesc perfect momentul cand mi-a dat cea mai frumoasa batista brodata din lume:eram suparata (din cine stie ce prostie),plangeam de mama focului in camera mea si nu voiam sa vorbesc cu nimeni.A venit langa mine,mi-a pus minunea aceea in palme si mi-a spus ca totul o sa fie bine.Nu pot sa schitez exact cuvintele,dar nici nu trebuie.Important este ca nu m-a luat la intrebari si nici n-a incercat sa-mi minimalizeze suferinta puerila.A fost acolo pentru mine,fizic si spiritual.M-a inteles fara vorbe si nu mi-a cerut nimic in schimbul unei iubiri pe care n-am s-o mai pot rasplati acum...
Nu inteleg si nici nu vreau.Cum?De ce?Plamanii mei...Imi fac bagajul si ma invart mecanic prin camera.Nu mai e,nu mai e,nu mai e deloc,deloc,deloc...
Poate ca Dumnezeu e mare,dar eu ma simt foarte mica astazi.Iar maine ma asteapta o farama din Iad.
2 comentarii:
Condoleante :(
Multumesc.
Trimiteți un comentariu