masa din bucatarie mi-e prietena
atunci cand pixul
plange cu lacrimi albastre,
iar aburul usor marin ma-nvaluie
precum coada unei sirene
cu solzi din musama;
patul ca un crater visiniu
inghite
orice urma de iubire pentru litera impovarata
-vai mie!-
si lasa in urma doar cruste
din paturi bleu si bej;
podeaua din lemn desenat
cu pipeta
imi zgarie oasele si ma face sa urlu-
hartia se desface fals,n-am cum s-o dezbrac
si s-o invinetesc
surazand cu vorbe de sange si duh;
genunchii imi scartaie
cu fiecare ticait auriu al organului plastic,
iar ochii se scurg printre gratelele
de rimel-
nu pot! nu pot! nu pot!
muza mea e moarta si zace
intr-un colt uitat de Univers!
voi saruta din nou cuvantul
doar atunci cand se va fi descoperit
remediul
pentru un suflet uitat in camara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu