Back.

Calea batatorita catre un loc familiar.Mirosul de ceai imbaiat in mreje de vanilie.Perechile de ochi de un albastru neobosit care urmareau pana si miscarile invizibile.Acasa.Inapoi.In sfarsit...
N-a existat nicio cura salvatoare.Se pare ca am pierdut pe drum reteta si miile de masini ce au trecut peste ea infiorand-o si-au atribuit fiecare cate o litera din marele alfabet vrajit.Eu nu am energia sa fug dupa atatea masini sa-mi recuperez promisiunile nematerializate.Eu nu am energia sa fug dupa atatea fantome ce au uitat sa ma bantuie.Eu nu am energia sa fug dupa cei care au fugit pana acum de sufletul meu.N-am cum.Si nici n-am sa incerc.
A fost totusi o ramificatie de terapie-cea prin tristete.M-a spalat si ploaia,m-au spalat si lacrimile,dar tot murdara mi-a ramas constiinta.Si pentru ea nu s-a inventat inca un detergent.Nici macar timpul.
Nu regret,stiu ca toate au fost aranjate asa cum trebuia sa fie pe un raft al universului.Si oricat de multa pasta corectoare as fi vrut eu sa folosesc,etichetele fusesera lipite mult inainte ca evenimentele macar sa devina embrioni in mintile noastre.E sfasietor,desi tu apari in fata multimii eterogene ca un tot complet.Sufletul e o zdreanta taiata fidelute iar corpul o perdea aramie functionala.Dezgustator.
E frig,e mult prea frig,e infricosator de frig.A inceput sa creasca melancolie prin copaci.Norii migreaza catre zambete mai calde.Cei vechi au uitat si cei noi se ascund dupa umbre.Cei eterni raman sinceri.Si totusi a venit toamna cu bagajele ei stacojii cu tot.
Ce mai primire...