pornim din gand spre a ne face trup de la un zero slab si incert,
apoi ne croim calea cu picioare nesigure;
nu stim prin ce mijloace am izbutit-poate un impuls de moment-
dar intelegem cu fiecare pas ca noi cantam marsul,ca noi scriem partiturile...
toti umerii ascutiti ce ne lovesc pe drumul aglomerat ne cizeleaza,
iar muschii ne imping fara sa vrem catre cei ca lama unui brici.
cautam raspunsuri,insa n-am pus bine intrebarea de baza:
nu-i "cum?","cine?","oare..?,ci "de ce...aici?"
...si chiar daca am inceput carbune,stiu c-am sa devin diamant.
...si chiar daca vreau sa spun "stop!",stiu c-am sa inaintez oricum in neant.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu