M-am certat cu Dumnezeu.A fost o confruntare unilaterala,in sensul ca eu mi-am varsat toti nervii si frustrarea prin cel mai "colorat" limbaj pe care l-ar putea modela o tanara domnisoara cu urechi trecute prin locuri nu prea conventionale,in timp ce El m-a ascultat linistit,atent,trist.Curios,nici macar n-a incercat sa ma intrerupa sau sa ma dojeneasca atunci cand l-am trimis in groapa Satanei.Tare intelegator mai e Dumnezeu,chiar daca nu-L inteleg eu mereu!Daca eram putin mai calma,poate Il intrebam care e sensul vietii sau ceva de genul,insa e greu sa te concentrezi cand iti vezi viitorul ca un neajutorat castel de nisip in palma marii.Nu e oare neputinta cea mai nenorocita dintre trairi?Eu cred ca da.Parca ai mainile strans legate la spate cu o sfoara ridicol de groasa,de tipul celor folosite la ancorarea marile vapoare in port,iar in gura limba iti zace uscata si fara forta in sunet sau in cuvant.Teribil...In orice caz,m-am certat destul de rau cu Dumnezeu:l-am blestemat,l-am renegat,ce sa mai,a iesit urat de tot! In schimb,El nu mi-a raspuns cu acelasi venin.Nu.Doar mi-a daruit un veritabil miracol si prima raza de soare de dupa ploaie.Am vrut sa-mi cer scuze,dar nu stiam cum.Inca sunt speriata de ce-am putut sa simt in clipele acelea cu alura cataclismica.In timp ce ma confesez,cainta sta ghemuita intr-un colt din mine,prea uimita ca sa-si descatuseze mutenia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu