celula cu celula,ne topim
intr-un amalgam de asternuturi ude,
blestemand cerul si urandu-ne trupurile.
ranjetul incandescent se inalta
sus,
mai sus,
cel mai sus,
iar pielea ni se scurge printre degete,
printre genunchi,peste pometi si prin buze,
ca un rau piersiciu iesit din matca.
apa,apa,apa!
foc,foc,foc!
ne sprijinim in oasele albe ca sa alungam
vartejul cel negru din tample si ochi,
insa lumina inunda
tot,
tot,
tot orizontul.
o furie oranj se inalta in mine
precum o faclie din nervi innodati-
nu ma poate salva nici noaptea,
nici promisiunea unui inceput inghetat...
celula dupa celula,ne reconstruim
in arhitectura asternuturilor aride,
rugandu-ne Lunii si pansandu-ne trupurile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu