Asa goala cum este acum,camera nu mai pastreaza niciun secret si-mi pare chiar rusinoasa.
Hainele ciupite si zdrentaroase imi sunt pregatite de o experienta aproape organica,insa eu nu pot decat sa visez la o cafea tare sau un pat moale.
Incepem-greu,dar incepem.
Oasele mi se impotrivesc in unghiuri ritmice,iar muschii inca isi amintesc de sambata,inca nu vor,inca nu pot.
Dar mergem mai departe,ne imbracam involuntar in alb si fredonam un cantec ce se izbeste in franturi de peretii uzi.
Am zapada lichida pana si-n ochi,ceea ce nu e bine-in mod curios,nu vad lumea mai curata,ci nu mai vad deloc.
Se-ngroasa gluma,se-ngroasa si vopseaua: n-am mai vazut lemn atat de hapsan de nou pana acum!
Pauzele nu fac decat sa acutizeze senzatiile vechi si sa aseze noua stare.
Pana cand se aduna toate sufletele in casa,podeaua sclipeste a padure si eu ma declar invinsa de propria neputinta acumulata.
Daca s-ar disipa sentimentul de descompunere,m-as putea bucura si eu cum se cuvine de un lucru dus pana la capat.
Camera "noua" pentru o noua viata.
Sa "ne traim" una alteia!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu