Asa.Acum...Am ajuns la un apogeu al vietii mele,dar nu unul care sa merite laude si aplauze.Chiar daca stiu ca toate urletele mele scrise sunt in van,trebuie cumva sa ma eliberez de demonii fara nume.Prieteni sau pereti goi-nu conteaza.Stiu de mult ca nu conteaza...
Mi-e frica.Mi-e tot timpul frica,o frica gretoasa care-mi paralizeaza membrele si care ma face sa-mi doresc sa nu ma fi nascut niciodata.Sunt constant urmarita de o paranoia neagra si simt responsabilitatea intrinseca de a nu-mi lasa nici macar pentru o clipa garda jos.
Ma ingrozesc pana in maduva oaselor de atat de multe lucruri incat le-am pierdut sirul.Mi-e frica de moarte,de despartire,de prezent,de viitor,de ceilalti,de cosmaruri,de schimbare,de stagnare,de mine.Adorm cu imagini demne de un film horror lipite de pleoape si ma trezesc toata intr-o inclestare.Daca vi se pare ca exagerez,credeti-ma: nu stiu sa pun in cuvinte starea ce ma bantuie de ceva vreme incoace.
Poate ca lacrimile m-ar ajuta sa ma descarc,insa pana si ele au decis sa ma paraseasca.Sa apelez la un film sau o carte mi se pare fals si inutil: da,catharsisul s-ar produce in toata gloria sa metaforica,insa problema mea are radacini mult prea dure pentru o astfel de briza emotionala.Asa ca raman permanent intr-o stare crepusculara,privind mereu peste umar,mai speriata de ceea ce nu gasesc decat de potentiala "aratare" incarnata.
Sa presupunem ca sunt eu nebuna (desi,fie vorba intre noi,presupunerea trage mai mult catre "realitate" decat "ipoteza").Trebuie sa merg la doctor,nu?Sa iau pastile.Sa ma transform intr-o varianta atenuata a "legumei" din punct de vedere emotional.Sa depind de o chestiuta rotunda ca sa pot sa dorm cu adevarat noaptea si de alta ca sa n-o iau pe "aratura" ziua.
Bine.
Acum s-o luam pe partea cealalta: nu sunt deloc nebuna,trec printr-o faza,mi s-au scurtcircuitat temporar niste chestii pe la tartacuta.Ce soarta mamei ei de viata ma fac?Si da,am incercat totul,de la babescul ceai de musetel pana la positive thinking&co.,dar "buba" mea e veche si nu trece asa,cu una,cu doua.
Mai facem haz de necaz,ce sa facem...
Fur si eu aici o pagina jumatate de terapie cu straini,mai dau fierea sufleteasca pe pasta din pix.
N-am cu cine sa vorbesc si vorbesc oarcum cu mine insami- nu prea stiu sa-mi pledez cazul,nu-i asa?
S-asa am ocolit total ideea: am teoretizat,invartit,razvratit,toate cele.Dar otrava tot colcaie in mine,mi-e greu s-o scuip pana si pe ascuns...
Mi-e foarte,foarte rau.Uite aici,in capul pieptului.Nu ma strange,ci impinge.Impinge sa iasa ceva murdar afara,cu putere si furie oarba.
Sincer,m-am saturat de mine.M-am saturat de frica si de griji si de gandul ca eu sigur n-o sa fiu niciodata pe deplin fericita din nou.Nu,nu,asa e: ecoul vocii e mereu acolo,acompaniat de "si daca...","in curand...".Iar eu care credeam ca nu mai stiu sa plang...
Multumesc pentru canapeaua imaginara.
Nu vreau sa aflu diagnosticul.
Vreau doar...
Ma ingrozesc pana in maduva oaselor de atat de multe lucruri incat le-am pierdut sirul.Mi-e frica de moarte,de despartire,de prezent,de viitor,de ceilalti,de cosmaruri,de schimbare,de stagnare,de mine.Adorm cu imagini demne de un film horror lipite de pleoape si ma trezesc toata intr-o inclestare.Daca vi se pare ca exagerez,credeti-ma: nu stiu sa pun in cuvinte starea ce ma bantuie de ceva vreme incoace.
Poate ca lacrimile m-ar ajuta sa ma descarc,insa pana si ele au decis sa ma paraseasca.Sa apelez la un film sau o carte mi se pare fals si inutil: da,catharsisul s-ar produce in toata gloria sa metaforica,insa problema mea are radacini mult prea dure pentru o astfel de briza emotionala.Asa ca raman permanent intr-o stare crepusculara,privind mereu peste umar,mai speriata de ceea ce nu gasesc decat de potentiala "aratare" incarnata.
Sa presupunem ca sunt eu nebuna (desi,fie vorba intre noi,presupunerea trage mai mult catre "realitate" decat "ipoteza").Trebuie sa merg la doctor,nu?Sa iau pastile.Sa ma transform intr-o varianta atenuata a "legumei" din punct de vedere emotional.Sa depind de o chestiuta rotunda ca sa pot sa dorm cu adevarat noaptea si de alta ca sa n-o iau pe "aratura" ziua.
Bine.
Acum s-o luam pe partea cealalta: nu sunt deloc nebuna,trec printr-o faza,mi s-au scurtcircuitat temporar niste chestii pe la tartacuta.Ce soarta mamei ei de viata ma fac?Si da,am incercat totul,de la babescul ceai de musetel pana la positive thinking&co.,dar "buba" mea e veche si nu trece asa,cu una,cu doua.
Mai facem haz de necaz,ce sa facem...
Fur si eu aici o pagina jumatate de terapie cu straini,mai dau fierea sufleteasca pe pasta din pix.
N-am cu cine sa vorbesc si vorbesc oarcum cu mine insami- nu prea stiu sa-mi pledez cazul,nu-i asa?
S-asa am ocolit total ideea: am teoretizat,invartit,razvratit,toate cele.Dar otrava tot colcaie in mine,mi-e greu s-o scuip pana si pe ascuns...
Mi-e foarte,foarte rau.Uite aici,in capul pieptului.Nu ma strange,ci impinge.Impinge sa iasa ceva murdar afara,cu putere si furie oarba.
Sincer,m-am saturat de mine.M-am saturat de frica si de griji si de gandul ca eu sigur n-o sa fiu niciodata pe deplin fericita din nou.Nu,nu,asa e: ecoul vocii e mereu acolo,acompaniat de "si daca...","in curand...".Iar eu care credeam ca nu mai stiu sa plang...
Multumesc pentru canapeaua imaginara.
Nu vreau sa aflu diagnosticul.
Vreau doar...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu