A.M.

 

Pe ea au aruncat-o zeii tulburati din debaraua cerului purpuriu,

dandu-i drept pedeapsa o viata cu nume si chip zglobiu;

si-au inchipuit ei,in desavarsirea lor impersonala,

ca va fi mai straina de miezu-i cu rosu-n pometi si haine pe strada...

Acum umbla naluca pe asfaltul ca un ocean din pietricele si pietre,

imbratisand necunoscuti si agatandu-si dresul in fiece vopsit perete;

Isi indreapta barbia spre tavanul azuriu de deasupra,

chemandu-si parintii,depunandu-si marturia..

Suntem toti ca ea:

manechine insufletite pe sus,pe undeva,

trimise in haine efemere intr-un magazin defaimat

sa ne traim rostul cu ganduri de imprumut;

si tipam reclamatii eterne in acelasi film mut,tot mut,mereu mut...