In bucatarie

 

-Draga mea,nu e sfarsitul lumii!

-O,ba da!Este!Cu surle si trambite,draci si ingeri,vulcani ce erup si bombe!Poc,poc,poc!

Pe chipul Dariei se contura un zambet moale.Cum sa iei in serios copilul asta prins in trup de om mare,cu fruntea lipita de masa,palmele peste urechi si cu suvite rebele curgand spre podea?

-Nu e Apocalipsa dupa ce apostol vrei tu,Doamne iarta-ma!,pentru ca exagerezi!

-Poate nu lumea pe care o stii tu,cea cu pasarele,copacei si aditivi alimentari,insa lumea mea se afla intr-o profunda criza existentiala,cu serioase tendinte de autodistrugere.

Vorbele atrase de gravitatie (sau,de ce nu, de balerinii verzi ai Andei) se pierdeau in imaginea cafelei fierbinti si in interiorul inundat de lumina al micutei bucatarii.Pe geamul intredeschis se vedea visinul inverzit din curte.

-Ai gresit,recunosti ca ai gresit,asta e,mergi mai departe!Daca o tii tot asa,o sa ajungi sa-ti vezi la un moment dat viata facandu-ti cu mana din vagonul unui tren oarecare,pe cand tu inca astepti pe peron.Asta vrei?

-Ce sa zic,buna metafora!Apropo,vezi ca am nevoie de bani pentru excursia aia,ca tot mi-ai amintit!

-Cand o sa-ti iei o slujba?

-Cand o sa fiu suficient de matura!

-Vine Apocalipsa pana atunci!

-Ha,ha,ha si...ha.

Daria zambi de-adevaratelea,sorbind apoi din ceasa alba,usor ciobita in dreptul manerului.Anda,pe de alta parte,isi aranja balerinii astfel incat sa deseneze pe gresie fie un triunghi incomplet,fie un "L" indecis.

-Mama,desi realizez ca ce s-a intamplat atunci intra in categoria "Marile prostii din viata mea",nu pot sa spun ca regret 100%...nici macar 51%...nici macar 1%!Hai,bine,nu regret deloc si gata!

-Atunci de ce te mai stresezi atata?!

-De oameni,de situatii,de "conduita morala"...

-Hai sa radem...

-Mama?!

-Viata ti-o traiesti pentru tine,nu ca sa-i faci pe plac vecinului sau prietenei de la scoala.Din scutec,pana cand ajungi intre patru scanduri,ai parte de suisuri,de coborasuri,de echilibru;ultimul nu-si prea face aparitia,asa ca te multumesti cu restul,invatand de fiecare data cat mai mult din fiecare experienta.Iar in ceea ce priveste morala...Ai omorat pe cineva?Nu cred!Asa ca bea-ti cafeaua,care deja s-a racit,si nu te mai plange!Ce e facut e bun facut!

-O sa beau un lac de cafea,sa mor,sa scap de toate!

-Vezi sa nu te ineci cu barajul...

-Ma bucur ca ti-am mostenit simtul umorului...not.

-La varsta ta...

-O,Doamne,iar incepe!

-...imi faceam aceleasi probleme:oare m-a observat baiatul ala?O sa-i placa noua mea rochie?Cum sa ma tund sa-mi stea cel mai bine?Ce geanta e la moda?Poate sa tina un secret colega mea de banca?Ce erau un chinuri sufletesti la vremea aia,acum pastrez drept cele mai de pret amintiri dintr-un capitol vechi.Vezi tu,asta imi demonstreaza ca totul se intampla cand trebuie,fara niciun decalaj,nici macar de un minut.

-Sper sa ai dreptate,mama...

Anda isi sterse lacrimile si isi puse ceasca in pantecele deschis al chiuvetei.

-Spal-o,ca n-are maini s-o faca singura!

-Mamaaa...

-Spal-o!Si...totul o sa fie bine,da?

De ce trebuiau hohotele  innabusite ale Andei sa rupa linistea diminetii,asa cum acul unui test poligraf mutileaza hartia cand se spune o minciuna?Daria o cuprinse cu bratele,mangaindu-i cocul ciufulit,urechea rosie,obrazul ud.

-Gata,gata...

Pe creanga visinului,o vrabiuta canta netulburata,admirandu-si singura penajul stacojiu.