Astept noaptea fara tragedii subliminale,
insa patul ce scrasneste sub oasele-mi nearse
cauta neincetat cel de-al zecelea cerc
al Iadului.
Astept omul cuprins de euforia existentei,
insa halucinatia indusa iubire si monede
izbucneste in rafale puternice
de efemeritate.
Astept ceasul de intelepciune nediluata,
insa muntele de celuloza ma ingroapa,
fara slujba si fara mila,
in minciuna.
Astept un moment de cotitura,
insa apa si buzele se impletesc
intr-o carare multa prea
lina.
Astept.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu