Pot,dar nu vreau.
Singurele 3 clipe de fericire pe care le-am simtit vreodata au avut mereu radacinile in prima gura de cafea de dimineata.
Mi-e mila de mine insami cand realizez ca tot entuziasmul imbuteliat nu se transforma niciodata in energie utila.
Orele dintre "acum" si "tren" sunt stupid pierdute si nelinistite.
Zapaceala de "papoy" raspandita peste tot,e amuzant de scump!
Imi pun cadoul in geanta si ma bucur de o bucurie straina.
Mai plec mult fara sa vreau?
Citeste,Adriana,ca doar la asta te pricepi in ultima vreme...
Hai sa ne jucam de-a "cati oameni incap in vagonul asta fara sa ne rasturnam?".
E mult prea frig,renunt,ma duc sa ma agat de Ecuator.
Oricat de mult incerc,nu pot sa numesc spatiul asta stramt si alb "casa".
Rutina salveaza totul,dar la fel de bine ingroapa orice speranta de evolutie.
"Film sau carte?" nu mai e pentru mine o alegere,ci o trista obligatie.
De cand am renuntat eu oare la cea de-a doua cafea?
Cel mai mare regret curent al meu este faptul ca n-am niciun talent practic.
E grav daca am ajuns sa-mi fie frica de oameni.
...ca tare-mi era dor de salteaua asta!
Nu vreau,nu pot,lasati-ma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu