Desi m-a trezit tati cu toata grija din lume la ora 8,mie tot imi venea sa plang.
Deja mi-e dor de tot si nici n-am plecat.
Un portbagaj cu arhitectura bizara presupune un drum cu minibarul in poala.
Sa speram ca ploaia aceasta insistenta prevesteste belsug.
"Familie-camera.Camera-familie."
Sa spunem "ADIO!" regimului-teroare provocat de salteaua-camin si "BINE AI VENIT!" imbratisarii saltelei-noi.
Prefer mai bine sa ma instalez-niciodata nu m-am dat in vant dupa vizitele la rude "in grup".
Nici azi nu ma lasi in pace,motaiala de dupa-amiaza?!
Aerul din camera asta zici ca e incapatanat-nu se curata niciodata!
Mi-e din ce in ce mai greu sa spun "la revedere!",iar atmosfera mizerabila nu ma ajuta deloc.
O vizita cu ghiocei prin vecini inalta spiritele si amana situatii penibile.
Conversatiile cu amicii si muzica buna sunt adevarate mici-miracole.
Oboseala isi spune cuvantul,iar noua saptamana nu asteapta pe nimeni sa-si revina...
De ce nu-mi bag eu mai des picioarele in chestiile pe care nu pot si nu pot sa le fac,nu stiu!?
Sunt bine,totul e bine-daca ei sunt bine,atunci sunt si eu.
Zambila roz din geam ma face sa zambesc.
Sa speram ca noaptea aceasta va fi mai bine si mai buna...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu