Mi-am adus aminte de ce imi place sa scriu.S-a facut conexiunea,s-a aprins beculetul,s-a luminat incaperea mintii.
Esti Dumnezeu.In fata hartiei,cu un creion in mana,transpirand si tremurand,incuiat intr-un univers personal,TU detii controlul,TU nasti,TU ucizi,TU ridici sau distrugi,intr-un cuvant,DECIZI.Aici,in lumea povestilor si poeziilor,totul iti este permis,nimic nu este prea exagerat ori prea deplasat,dat fiind ca reprezinta o bucatica din prisma prin care percepi subiectiv peisajul.Singurele destine ce le poti influenta cu adevarat ( si constient) sunt cele ale cuvintelor,rimelor,personajelor tale.Timpul si spatiul au importanta pe care le-o oferi tu,sentimentele pot parea infinit mai intense printr-o virgula ori un banal punct,ajungi sa traiesti si sa respiri prin acel negru care se contureaza uneori automat pe alb in fata ochilor.Si,desi mori cu fiecare bucatica din tine ce se asterne intr-o noua creatie,nici nu-ti mai pasa atunci cand iti vezi "copilul" intreg,cu maini si picioare,adevarat,tangibil.Stii c-ai sa traiesti etern prin ce ai plamadit cu mintea si gandurile tale.Esti Dumnezeu,fie si numai printr-o plasmuire binecuvantata cu o structura osoasa din consoane si vocale.
Timpul nu vindeca niciun gram de durere,doar o estompeaza,facand-o mai usor de suportat.Mereu are sa existe ceva sa improspateze totul la loc,intr-un minut fatidic si mult prea lung...Vrei,nu vrei,n-ai cum sa uiti.Si asta e de bine.
Mi-e tare pofta de mere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu