Devine uneori atat de ciudata...Senzatia aceea de imponderabilitate,de goliciune sufleteasca in noptile cand insomniile pandesc in umbra.Iar cand insusi somnul uita sa poposeasca si la capul patului tau,inevitabil filmul ce ruleaza pe tavan se arata alb-negru din aproape toate privintele.Brusc,durerea din ochii obositi migreaza simultan spre nord si sud...
Amintirile nu-s pe sertare,sa poti deschide doar pe cele cu eticheta viu colorata sau miros imbietor.Ai,de asemenea,si destule cu vopsea sarita ori iz de boala inchisa intr-o camera mica pentru timp indelungat.Ironic,cele din urma dezvolta o autonomie lugubra,deschizandu-se dupa bunul plac.In special noaptea.In special.
M-am intrebat de multe ori in aceste ceasuri gri ce suferinta macina fiinta mai adanc:cea fizica sau cea psihica?Poti sa compari o bucata de carne dezlipita violent de intreg cu viitura de imagini,sunete si senzatii ce se izbeste de barajul tamplelor?Sau amintirea unei cazaturi trecute poate vreodata sa echivaleze cu amintirea unei persoane dragi ce n-are sa mai vina in veci inapoi?Poate arsura pielii sa atinga arsura inimii?
Posibil.Probabil.Depinde.Orice tip de durere trebuie luata in seama,indiferent daca se ascunde in spatele unei lacrimi sau al unui zambet pocit.Cred ca,uneori,cea "invizibila" este mai intensa : vrei sa faci ceva,sa nu te mai simti inutil,sa modelezi o forma care sa faca realitatea mai usor de suportat,dar te trezesti cu o minge de nisip uscat intre degete.Siragul firelor de nisip se transpune in siragul unei neputinte mai chinuitoare decat orice pumnal intre coaste,mai violenta decat orice izbucnire a nebuniei,mai amara decat orice fiere eliberata subit.
M-a durut trupul.M-a durut sufletul.M-au durut separat si m-au durut in aceleasi ceasuri eterne.Uneori te purufica suferinta.Cel mai adesea te lasa despuiat in desert,fara niciun refugiu.
Si cel mai dificil e sa n-ai unde sa te ascunzi de ce te distruge.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu