...si nu pot sa ma impac cu gandul ca la doar 18 ani sunt atat de epuizata.Nu e normal,absolut deloc!Nu e normal ca la 18 ani impliniti si adunati din seva tuturor anotimpurilor sa iti simti fiecare gram din fiinta destinat descompunerii iminente.Inima nu mai e bujorul iubirii bajbaite,ci detonatorul sacadat ce consemneaza ultimele clipe ale unei cladiri din oase si vene.Ochii reflecta in geamul lor murdar de realitate atata absurd,incat lacrimile se ciocnesc titanic de crisparea zambetului lugubru.Mintea-depozit umed,dezgolit,mormant deschis al tuturor ideilor ce si-au pierdut brusc importanta.
Mi-e frica sa ma trezesc:rutina isi perpetueaza angoasa mai ceva decat o ciuperca imbacsita a cutiilor de carton uitate prin magazii.Mi-e frica sa dorm:aceleasi vise,aceleasi cosmaruri,aceleasi fantezii-aceeasi tortura dozata in seringi de pereti fosforescenti si vii.Mi-e frica sa ma mai ascund,mi-e frica sa ma dezbrac,mi-e frica de faptul ca voi saruta sfarsitul si-mi voi aminti doar frica...
As vrea sa existe un dictionar cu numele meu pe coperta-asa,as putea sa-l deschid la intamplare si puf! intreaga-mi fiinta sa aiba o definitie tiparita negru pe alb.Daca haosul din capul meu ar putea sa genereze un alt Big Bang...Fereasca Dumnezeul de care (inca) ma indoiesc!
Asemenea izvorului constrans sa se muleze violent dupa pulpele ascutite ale stancilor din munti,fluxul tainelor se sparge-n cel al raspunsurilor prefabricate,imbratisandu-se,urandu-se,formand un androgin hidos al efemerului.
La 18 ani mi-am pierdut si vointa,si speranta,si misterul in ceea ce se numeste generic "destin".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu