Cred ca unul din cele mai folositoare lucruri pe care le-am invatat in copilarie a fost sa merg.Fie ca am alergat in dreapta sa aflu adevarul,fie ca mi-am tarat talpile in stanga spre a invata tainele minciunii,am inteles ca stagnarea nu mai era o optiune.Ma eliberasem.Imi dobandisem independenta ca fiinta.Incepusem in mod oficial calatoria.
Am mers prin anotimpuri,pe strazi,dezbracata,in intuneric,pe plaja,sub lumini artificiale,peste cadavre si sub nori de praf.Am tasnit prin ploaie si am sarit peste garduri.M-am impiedicat din suferinta si am dansat prin fum.Am pus constant un picior in fata celuilalt,uitand sa regret pasul din urma.
Cel mai bine merg in paltonul gri.Stiu,"gri"?Opreste orice om pe strada si are sa-ti spuna ca-i aproape cea mai depresiva culoare posibila.De inteles...Pentru mine,gri inseamna compromis.Imagineaza-ti un echilibru fragil intre durerea din negru si extazul din alb,un echilibru mereu in primejdie sa fie perturbat.O picatura de apa sau una de clor-nimic mai mult,nimic mai putin.De aceea sunt eu indragostita de paltonul gri: reflecta printr-o singura imagine ce eu nu pot fabrica in mine insami.Ori ce pierd prea usor...
Eu merg si cand stau.Eu merg pe apa si pe Soare.Eu merg nu pentru ca am picioare,ci pentru ca nu ma mai pot opri.
Cosmarurile s-au inmultit si s-au inrait.Rutina devine dulce-amaruie.Vad rosu si ma pictez cu el.Mi-au obosit oasele si nu stiu cum sa le alin.O luam de la capat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu