Ati fost vreodata blestemati de catre cineva?Si nu,nu ma refer la o injuratura murmurata aleatoriu sau la vreun ritual infaptuit sub clar de luna.Eu vorbesc despre o "urare" nemijlocita,sincera,profund negativa,scoasa direct din farmecul Evului Mediu.
In general,cuvintele nu ma afecteaza.Mai bine spus,eu decid in ce masura ma las influentata de frumusetea ori de putregaiul din ele.Insa...Insa depinde din gura cui curg aceste vorbe.Daca un strain imi spune pe strada ca sunt nebuna,il cred?Bine,nu pot infirma o certitudine,dar asta-i alta problema!Ideea de baza este ca omul respectiv nu ma cunoaste suficient incat sa fie indreptatit a ma judeca,deci spusele lui imi persista in minte la fel de mult ca zborul unor porumbei toamna.
Dar ce se intampla cand "nenorocirea" isi ia avant dintr-o fiinta iubita?Cat reprezinta nechibzuinta din timpul unei neintelegeri si cat refularea unor sentimente ascunse?Aici nu mai exista baraje sa imblanzeasca,ziduri sa protejeze,imunitate emotionala:tot curajul se prabuseste cu un singur zgomot dur.Intr-un final,dispare tensiunea,dispare orgoliul,iar atmosfera se purifica doar pentru a sustine un singur semn al intrebarii suspendat in aer: a vorbit serios?
Iubirea nu se negociaza.Poti sa ma lovesti,sa ma defaimezi,sa ma renegi-daca esti important pentru mine,asa vei ramane.In caz contrar,n-a fost sa fie...
Nu cred in blesteme,spuse sau infaptuite.Cred,in schimb,in capacitatea celor dragi de a ne rani mai mult decat oricine,fie prieten,fie anonim.Presupun ca adevarul se gaseste undeva la mijloc,intre real si mistic.
Here we go again!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu