e incredibil cum poti
sa existi si sa nu existi
concomitent.
uite,eu sunt aici,dar nu sunt deloc.
ah,maruntaie nesabuite,tocmai acum ma dati de gol?
mi-e carnea prea rosie
si piciorul prea noduros...
in sala asta mare din
lemn in straturi fine
(vai de mine,ce fantastica ironie!),
ma paste o suprema revelatie-
sunt una si sunt multe,
sunt un infinit urmat
de multe puncte
de suspensie
mute...
si mi-e capul o padure colcaind
a animale turbate.
si mi-e sufletul un vartej ce duce
spre mainile lui Dante.
si mi-e craniul o carcasa,o carcasa,
o carcasa...
e incredibil cum poate panica
sa-si infiga ghearele
in cel mai obscur colt de
speranta virgina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu