Schimba-mi umbra

Poate daca...Poate daca visez mai mult,mai intens,mai cu ardoare si pasiune,poate...Poate atunci ce visez va deveni realitatea pe care o tanjesc.Poate golul ce erodeaza in fiecare zi cate un perete anonim,din fagurele camerelor pe care le trabat mecanic,se va umple de dulce material tangibil.Poate vor rabufni de dupa usa aceea cu milioane de amprente pe ea,de oameni,minciuni si timp,un curcubeu,un butoi cu inghetata de fructe de padure,un voal cu model de ganganii mici din gheata.Poate nu voi mai plange de mahnire si neputinta,ci de presiunea,exaltarea fericirii.Poate voi putea sa respir fara sa ma gandesc ca fiecare manunchi de aer se scade din buchetul ce-mi este rezervat pe lumea asta.Poate tu vei intelege mai bine cine esti inainte sa ma judeci pe mine.Poate soarele nu va mai apune maine,ci ne va arde pielea in muscaturi galbene de senzatii amandurora in eternitate.Poate voi putea spune"te iubesc!" fara sa simt ca ma sufoc,ca ma strang milioane de lanturi metalice imaginare,ca picioarele mi-o iau inaintea mintii pe cararea ingusta. Poate ca ne vom trezi odata toti din amortire si vom croi o alta cale,mai nesigura,plina de provocari,incitanta.Poate ca se poate...
Poate ca totusi nu se poate...Nu se vrea sa se poata.
Azi mi s-a dat de inteles ca omul,odata ajuns la o anumita (i)maturitate psihica si fizica,nu se mai schimba.Cu greu m-am abtinut sa nu rad.Cum adica?!?Omul e intr-o permanenta evolutie,se descopera zilnic prin situatii,simturi,semeni.A spune ca la un moment dat se declara"stop cadru!" si gata!esti deja scos din"cuptor", frumos,pufos si comestibil(metafore,keep in mind) mi se pare o totala ignoranta si neglijenta cam penibila.De la 0 la 100+ani suntem supusi unei dinamici cotidiene care pur si simplu nu ne permite sa stagnam,ne impinge de la spate cu armele sale cele mai ascutite,ne arunca apa rece in cap cand ne e lumea mai draga.Si daca vrei nu poti sa ramai intr-un fel etern.Suntem plastilina cam cenusie a societatii care se modeleaza atat de usor,incat se pierde in marele glob al lumii.Putini indraznesc sa scuipe culoare in fata grizonatului sistem.Dar fac asta tot din uterul acestuia.Realitatea e dulce-amaruie...
Cand e ultima oara cand tu ti-ai pus capul in palme si,privind cu ochii mari si curiosi,ai uitat de imprejurimi si ai visat?Daca spui ca e prea indepartat sa-ti amintesti,ma intristez.Daca spui ca rar,ma intristez.Daca spui ca ieri,ma intristez.Daca spui ca azi,ma intristez.Daca spui ca acum,ma intristez."Acum" trece atat de repede in registrul trecutului,incat nici nu indraznesc sa-l mai folosesc.Raspunsul?Raspunsul e sa visam mereu.
Caci visele sunt cele care ne pastreaza vii,uneori chiar si dupa moarte...
"Ce fac,matule?Dormi..?Viseaza frumos,mat dragastos,lumea e rea si nu are blanita pufoasa ca a ta!"

Visine,maini dibace&riscuri

N-am chef de nimic...Adica am,dar sa fac bratari,coliere,desene,flori din hartie creponata,vaze minuscule din lut,sa ma joc periculos cu bricheta si cu plasticul atat de usor de modelat sub atingerea doboratoare a focului cele dintai,sa crosetez,sa impletesc,sa colorez,sa...multe!Sa creez,in general.Caci asta e singurul lucru care imi mentine sanatatea mintala,poate chiar si pe cea fizica,cine stie.Ideea este ca tot ce fac o fac pentru ca simt ca e bine,si nu pentru ca as astepta ceva in schimbul lor-majoritatea "odraslelor" le daruiesc prietenilor,caci nimic nu imi hraneste spiritul la fel cum o face un zambet.Sa accept vreo recompensa materiala mi s-ar parea un sacrilegiu,o ofensa adusa artizanului din mine,ce detesta natura perfida,demonica a banilor.Asa ca,"nu draga,eu nu mananc paine,eu absorb din nectarul creatiei".Stiu,nu sunt deloc practica sau profitabila,dar nici nu am pretentia sa fiu.
Orice ma inspira,sau are potentielul de a ma inspira.Ca si cum infinitul acesta de muze,care uneori are tendinta de a deveni chiar obositor,nu ar fi de ajuns,imi mai ''rasar" si imagini,situatii,crampeie de natura nemaivazute,rodul cel mai probabil al inconstientului,si care ma frustreaza prin propia incapacitate de a le transpune realitatii in vreun fel.Si zboara in continuare,spre alte orizonturi,lasand in mintea si sufletul meu un semn de intrebare rece:de ce nu pot?
Ca sa fiu putin egoista,o sa ma lansez in afirmatia ca nu stiu cum poate un om sa aiba atata substanta in suflet,indiferent de semnul matematic ce in defineste.Caci in toate lucrurile ce se nasc intre si prin cele doua maini pe care am fost binecuvantata sa le posed se ataseaza o fasie de suflet.Si asa rup,rup,rup,si tot nu se mai termina.Bine ar fi sa nu se termine niciodata,ci sa se construiasca concomitent in urma mai puternic,mai incapator,mai abundent in dragoste...
Daca ar fi sa aleg intre rau si bine,as alege sa alerg pe zidul stramt din flacari,in timp ce briza racoroasa mi-ar calma focul launtric...
P.S.Cat am scris,m-am gandit la o cafea buna si asta m-a inviorat mai mult decat ar fi facut-o una din apa,praf aromat de exotism si aburi.:P

Energii in contrast

La,la,la,la,laaaaaaa!Hopa...Ma scuzati.:D Mai cant si eu din cand in cand.''Din cand in cand'' insemnand ziua in amiaza mare pe strada,fix destul de tare cat sa dau impresia ca am innebunit sau am un prieten imaginar.Desi un astfel de companion ar fi extrem de folositor si amuzant,prefer ca prietenii mei sa tipe atunci cand ii ciupesc de mana...
Azi am fost pornita rau.Rau de tot ba chiar.Dar nu asa aiurea,gen"De ce te uiti la mine ca te transez acu'!",nu.Am fost pornita impotriva a tot ce tine societatea,si implicit inteligenta ce ar putea germina in ea, pe loc,intr-o baltire cenusie si puturoasa.
Personal,nu ma doare indiferenta.Este doar o detasare greu sau usor de atins(depinde de om si loc) prin care anumite elemente sau egalate cu nonexistenta.Ma doare insa inconstienta,manipularea,tradarea,minciuna,nesimtirea,lenea,si multe alte surate de ale lor.Mama, care prin cordonul ei ombilical a nutrit seva de negativism in aceste cuvinte (ce in lipsa de alt sens,ar fi putut desemna orice de la mobila la fenomene meteo)?URA.Cel mai had,inutil si distructiv cuvant.Ura,in viziunea mea,nici macar nu mai e un sentiment:e o stare perpetua de pierdere a sinelui si a celor din jur.
Nu pot uri pe nimeni deoarece iubesc totul.De la prima picatura de apa de la robinet,la dara lunii lasata la rasaritul timpuriu,la ultima lama de iarba dintr-o gradina parasita.Dar nu ma pot abtine cand ma gandesc la toate puterile ce inlantuiesc in mod voit si mizer progresul,binele,bunastarea "totului" in favoarea atat de rezonantului"siesi"-simt samanta de frustrare ce trebuie ucisa inainte de a creste la potential.Aleg sa o transform in surasuri,sperante,determinare,convingere.Convingerea ca pot face ziua de oricand mai buna.
Spuneam ca iubesc totul.Nu e o exagerare,caci nu e un motiv de lauda.Cu cat iubesti mai mult,cu atat creste exponential durerea provocata de cele mai marunte omiteri neobservate de cei din jur.Dar nu conteaza asta-la fiecare lacrima sunt mii de zambete ce o compenseaza universal...
Acum as face baie intr-o mare de esarfe albastre,verzi,violet...

Un ghem,doua gheme,al treilea nu-i!

Grea ziua de azi...Grea,grea,grea....
Intre un repetat la fizica si un contemplat capitalele la geografie am reusit sa o ajut pe mamaia sa "transforme" niste ata in gheme.:)) Cine stie,cunoaste,asa ca nu dau detalii tehnice.La inceput credeam ca o sa fie chiar frumos.Si chiar a fost!Asta chiar daca nu imi mai simteam mainile la un moment dat si pe degetele imi aparusera chiar mici turturei de gheata.(exagerez,asa fac mereu:P)Ideea e ca miscarea aceea de incolacire,ca un dans oriental, al firelor galbene si violet m-a hipnotizat:incepusem sa-mi rod buza,ceea ce inseamna ca mintea mea nu mai are contact cu realitatea deja.(are ea vreodata?!?)
Si spuf!Prin minune eram mica din nou.Da' mica,mica,mica!Cu parul negru valuri,cu rochite din prea multe volanase,cu ochi curiosi de veverita.Mintea era prea mica pentru toate rautatile lumii,asa ca ele nu aveau ce cauta acolo.Stapanii taramului erau iepurasii,florile,iubirea...
Faptul ca scapam atele din maini a atras si trezirea brusca-nu aveam cum sa trec cu vederea mustrarile batranesti ce veneau de pe un scaun alaturat.Si...nu mai eram mica.
Multa lume ma intreaba daca atat de mult imi regret copilaria.Raspunsul?NU.Nu poti sa regreti ceva ce pretuiesti,rememorezi cu inima draga,pastrezi neintinat in ungherele cele mai adanci si ferite de indiscretii ale sufletului.A fost,ramane,si nu imi pare rau.Chiar daca a trecut,traieste.Traieste prin zambetele mici ale copiilor pe care tanjesc sa-i vad zilnic tatuati cu fericire.
Apropo,atele erau pentru un fes curcubeu.:D
Se pare ca n-am renuntat totusi la copilarie.Sau,poate...Poate ca ea nu a renuntat la mine....

Suprematia pumnului

De ce?De ce,de ce,DE CE?!?!De ce de fiecare data cand ceva ne enerveaza,streseaza,frustreaza,scoate din sarite trebuie sa apelam la tampi-nenoro-naibii de pumn?!?!Oameni buni(asta e un tic verbal tracasant,dar delicios de usor de utilizat:P),suntem OAMENI!!!Majoritatea,ma rog.Milioane si milioane de ani de evolutie si cu ce ne alegem?Dinti sariti si oase frante?
Mi-e rusine.Si asta o spun cu toata sinceritatea.Bine,inteleg,e vital sa te descarci cumva ca altfel faci implozie.Dar nu te razbuna pe cei din jur ca nu esti mai presus.Urla,sparge pahare,da-te cu capul de pereti,dar nu da in carnea vie cea mai apropiata de tine.Te vei dovedi las,irational,si,scuza-ma,cam idiot.Faptul ca mai usor folosesti muschiul mainii decat cel al creierului spune multe.Si nu e prea roz,trust me.;)
Cred ca masinile sunt cele mai posedate obiecte de pe intreaga planeta.Serios!La cat poate un sofer sa injure intr-o singura zi,pfff!"Constantine"joaca la pitici!(Nu am vazut filmul pana la sfarsit asa ca imi cer scuze daca fac vreo confuzie).
Concluzie?Nu exista.Nu poti sa tragi o concluzie unui fapt ce s-a gravat treptat in categorii de tipul "cotidian","obisnuit","banal".E prea trist pana si pentru mine...
Trebuie sa-mi amintesc sa-mi cumpar cateva seturi de pahare.
Peace!:)>-

Zambete gri

Vai cat am putut sa rad...Simteam ca nu mai am aer.:)) La teatru,desigur.E uimitor cum ceva (aparent) atat de simplu iti poate modifica intreaga stare de spirit.De ce spun asta?Pentru ca...
Pentru ca azi m-am simtit gri.Si inainte sa va zburde imaginatia,nu,nu m-am uitat in oglinda si m-am speriat de coloritul brusc nenatural al pielii.NU.Adica...A fost asa o stare nedefinit de nedefinita-ca si cum dreapta s-ar fi certat cu stanga,nordul cu sudul,rasul cu plansul.Daca aceste elemente merg de obicei mana-n mana,vrajba lor ar altera sensul firesc al lucrurilor.Asa am fost eu azi.Cred ca asa se simt granitele-apartin tuturor,si nimanui in acelasi timp.Toti stiu de ele,dar nu se obosesc sa le remarce.Nu ma deranjeaza sa ma simt si sa ma cred invizibila in fata celorlalti(metaforic vorbind-n-am eu norocul sa am un asa atu!)-cand insasi eu cred devine grav.Parca nici sa-mi pun capul in palme si sa numar pana la 100 nu mai are acelasi farmec sec.Parca esti un fum de tigara cu ratiune.Credeti-ma,suna mult mai bine in teorie....
"Cine sunt?Cine esti?Oare ma mai iubesti?"(sper ca am nimerit versurile).Eu sunt eu,tu esti tu...Poate ma iubesti,desi nu ma cunosti...
N-am mai apucat sa beau ceai.Ma sufoc in sticlute de parfum.Mai vreau sa vad o floare cu o albina odihnindu-se pe ea...

Ploaia din cana cu ceai

Cat sunt de norocoasa ca am mai apucat un rasarit....Ma rog,ploua molcom cand m-am trezit,dar,totusi,am mai vazut lumina unei nefericite zile din nou.Toamana e,in sine,un sentiment:uneori inaltator,uneori terifiant de deprimant.Personal,nu ma prea atrage ideea de frig,umezeala,fete si mai triste decat de obicei.Asta in teorie...Cand insa imi intra apa din toate baltile prin toate crapaturile conversilor,cand fiecare pas declanseaza un alt tremurat,cand ma picura pe gene cu globuri grasute si limpezi,atunci simt ca nu e nimic mai viu pe lumea asta.Senzatia de amortire generala ma emotioneaza,dar ma si impulsioneaza.Anotimpul acesta e cel in care te descoperi si te intelegi cel mai usor pentru ca este acela in care ai tendinta sa te izolezi,sa te asculti mai mult,sa ai mai multe sentimente decat de obicei.
Acum as spune"Regatul meu pentru un ceai!" dar nu am nici regat,nici "amabilitatea" de a-l da pe un ceai, si pot foarte usor sa scormonesc prin bucatarie dupa un pliculet ratacit si aromat.
Vorba lui Kurt:"I need an easy friend..."Kurt:((
Ploua,ploua,pic,pic,pic:X

Teatrul sentimentelor nocturne

E noapte.E si normal,doar e aproape 11.Noaptea.Dar,oarecum,in mintea mea,lucrurile se limpezesc si se dezvaluie mult mai usor prin intuneric.Adica...perspectiva e alta,mult mai sincera si sentimentala.Un secret se spune mai usor la lumina aproape inexistenta a lampii prafuite decat in aglomeratia orasului scaldat intr-o baie imensa de praf si soare.Pe intuneric sufletul iese din scorbura sa si incearca sa tipe.Pe intuneric nu te simti constrans, ci puternic,viu,pur si simplu tu.Pe intuneric ai curajul sa vezi golul exteriorului si al interiorului,poate sa il si accepti,pentru a fi apoi spulberat de primele raze ale superficialitatii.Pacat...
Oricum,am fost la teatru.Da,teatru.Inca mai exista cuvantul,precum si conceptul,desi ne straduim intens a-l eradica.Fiind mai sensibila(cica),am tendinta de a ma transpune in pielea altora,chiar si daca acea piele este una creata si interpretata la randul ei.O piesa superba,un mix ideal(cum e la cafea mai nou,nu?) intre umor si tragism.Desi am ras cu pofta,am si plans.Sfarsitul a fost atat de intens incat lacrimile au curs natural,fara vreun efort.Si atunci am realizat ca nu voi putea trece niciodata indiferenta prin viata,fie ca vreau,fie ca nu....
E tarziu si aberez.Sau nu?Vorbeste raceala din mine.Sau nu?Sunt prea sincera si prea ipocrita concomitent.Sau...nu?!
E prima mea zi(tehnic noapte,dar nu-i bai) de proud owner de blog.Wish me luck!:D