Flori pe tocuri

Ma cam strang compromisurile de incheieturi si asta nu prea-mi face placere...Daca-mi curge mult prea mult sange prin vene atat de subtiri,ce vrei sa fac?Nu-i vina mea ca uneori cedeaza barajul gandurilor,malul rabdarii se surpa,zidurile ignorantei se macina pana aproape de disparitie.Muta-ti demnitatea inchistata mai incolo daca nu vrei sa fie patata cu substanta spiritului meu!Fire,auzi!Nu musc...prea des,iar cand o fac nu ma retrag fara a stii ca-n urma mea raman cateva rani ale indoielii ce ar trebui ulterior sustinute de foarte rezistente copci ale autosugestiei.In viziunea mea(nu spun ca-i corecta,ba uneori chiar neg),exista doua cai:ori ca mine,ori deloc.Atat.La fel de sec precum e disecarea unei inimi:indepartand lipiciosul,mazga rosie si sentimentele,realizezi ca nu-i prea mult de destramat din ea.Ori batand,ori tacand.Atat.Ar trebui sa nu ne mai ascundem dupa sticlute cu albastru de metil si sa admitem adevarul:mi-e frica sa-mi aflu defectele si sa le elimin pentru ca m-as simti incompleta,dezbracata de tumult,un "eu" insuportabil de impersonal...
Daca mergi cu precautie,temandu-te de cioburile de sticla ce domina podeaua,n-ai sa castigi nimic,micuto.Dimpotriva.N-au sa-ti creasca flori pe tocuri.Nu!Si asta ca n-ai avut curaj sa gusti din explozia prolifica ce urmeaza dupa o doza decenta de suferina...Teama e ca o bacterie.