Am acasa un sertar.
Si ce mai sertar!
De cate ori ma intorc la radacina sufletului meu,
Ce-a patruns adanc intr-o lume diferita de cea cunoscuta,
Ma apuca un dor nesatios sa-l deschid;
Mi-e pofta,mi-e cald,imi umbla furnici electrice pe pleoape
Si simt c-au sa-mi cada mainile de ghips daca
Nu-mi arunc ochii tulburati
Peste minunile ce le-ascund
De univers!
Mi-am aranjat in el toate nimicurile vietii:
Iubirea,lumina oglinzilor,amagirile si vanataile buzelor,
Minciunile imbratisarilor,sangele din orhidei,
Gandul necurat si trupul din metal moale,
Totul si nimic...
O mare parte o ocupa frica,aceasta piersica stricata si grasa
Ce-si stranuta mucegaiul peste celelalte,stricandu-le mai mereu.
Obrajii imbujorati s-au pitit langa inima umeda,
Surori in agonie sublima.
Peste ele,peste "comorile" mele,
Dupa ce le-admir sau le reneg in randuri,randuri,
Se-aseaza instinctual o pojghita de praf de stele:
Miroase a tinerete,a regret,a piele...
Inchid fantezia brusc!
Nu vreau sa evadeze nimic de-acolo!
Pana la urma,ce mi-a mai ramas in afara
De micul meu taram inclestat intr-o
Schimbatoare roua?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu