Sunt panza pe care desenez si pictez cu propriile gene
Prin vise desuchiate si vitralii din dantele
Construite pe umerii plapanzi ai unor fiinte
Ca tine.
Sunt acum pe varful infrigurat al Everestului,
Peste 2 secunde in abisul inlantuitor al Groapei Marianelor:
Starile sufletului meu calator fluctueaza la fel ca undele
Marii in mijlocul naprasnicei furtuni,
Ca siguranta unui schizofrenic,
Ca valabilitatea garantata a unei minuni:
Bine,rau,Rai,Iad,casa de nebuni.
Pentru mine,un cuvant,ba chiar doua spuse bine
Fac cat sute de poeme incondeiate de inimi
Din lujere de orhidee.
Eu n-am voie sa ma pierd in haul fiintei mele
Caci n-are ce ochi lucid de-acolo sa ma pescuiasca
Si sa ma spele de murdaria propriul pacat
Al defaimarii.
Sunt dusmanul meu din mine,cu prelungiri
Eterne de suspine si cearceafuri patate cu
Negru.
Complimente,vreau multe complimente,
Clisee si cuvinte livide,
Orice sa-mi scoata demonii astia
Din cap!
Ai mei copii...
Du-ma acasa pe taramul unde-s singurul om,
N-am cu cine sa ma compar,
Cerul nu-i spart in mii farame.
Prietene,mana-mi caii spre infinit.
Si mai departe!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu