Maybe it's the weather...

 

Niciodata n-am stiut sa incep "frumos".Stii,genul de introducere care sa te impinga sa citesti in continuare,ca si cum intreaga ta viata din acel punct inainte ar depinde de cele cateva amarate de randuri ce urmeaza debutului.Mda,poate e un efect al faptului ca nu prea stiu sa intru in discutii cu oamenii,ca mai degraba ma agat de amanunte ce apar pe parcurs.Un fel de geamandura,ceva care sa ma tina la "suprafata"...

Asa ca facem o exceptie si incepem cu esenta: uneori,imi doresc sa mor.Da,da,ai auzit bine:uneori,imi doresc sa mor.De obicei,cand cine afirma asta,automat te gandesti la deceptii din dragoste,probleme diverse,sau,sa fim seriosi,raspunsul adoptat cu o mare doza de ignoranta si un zambet tamp pe buze:"Ba,ce emo!".Personal,mi se pare atat de logic, incat orice tentativa de a judeca paleste pentru o secunda.Chiar mai mult...

Motivul meu e oarecum mai egoist.Nu-mi doresc sfarsitul in momentele mari de cumpana sau cand suferinta imi rascoleste si ultimul centimetru al creierului,ci cand ma simt mai putin om.Adica...Ai vreodata impresia ca orice ai face,nu e niciodata suficient ca sa multumesti un anume cineva?Normal ca ai avut...Pentru mine,e ca si cum as ridica o piramida din sticla cu toata forta de care sunt capabila,o singura privire indiferenta din partea celui caruia ii este dedicata fiind piatra care sfarama tot efortul.In felul asta,paleta de culori se-mbraca in tonuri inchise de gri atunci cand sunt vazuta altfel decat fiinta ce incerc s-o modelez,s-o perfectionez,careia ma fortez sa-i ascut marginile taioase si inestetice.

Tragic(plus patetic) devine panorama cand imaginea se reflecta in negativ.Si atunci vrei pur si simplu sa renunti.De ce sa continui daca efortul e in van?!

Cum spuneam,uneori imi doresc sa mor.De ce?Pentru ca asa se castiga,aparent,respectul si pretuirea,in momentul cand rezlizezi ca "ai avut,ai pierdut".Si as fi...pai,cam pierduta.Definitiv.

Dar...Intotdeauna e un "dar".Oricat de mult mi-as dori sa fiu macar o data un CINEVA complet in ochii lor,nu pot sa le doresc suferinta.Intr-adevar,ii iubesc atat de mult,incat sunt dispusa sa dau nefericirea mea pe siguranta lor.Si nici macar nu e vorba de sentimente indoielnice,ci de o certitudine ciudata:fac parte din mine,trup si suflet.

Si da,in ciudata tuturor variabilelor,as muri mai degraba pentru ei,decat pentru mine.