ca o planeta intoarsa pe dos
ce sunt,imi simt
muntii neslefuiti impungand
deserturile
care sa incapataneaza
sa lege doua coaste
intre ele.
de cate ori ma cuprinde teama,
ma inunda-n
vaile calmului toate
marile,toate oceanele
ce-si sparg valurile albe
de venele mainilor
fara vointa.
din momentul in care mi s-au ciocnit continentele
celor doi plamani
nevrotic,
nu simt alta pornire
decat cea a vietii
noi,din tarana,
din neatinsa iubire.
astept,
cu plantele-mi crescand anapoda
si
dealurile coloanei retezate,
sa evolueze impasibil emotia
careia ii datorez
inceputul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu