Maretia se naste din suferinta.Ai nevoie de niste dinti adanc infipti in orgoliu,mandrie si iubire ca sa iti pastrezi motivatia fierbinte.Durerea te impinge,te face sa iti doresti mai mult decat o facea cel care erai ieri,iti sopteste la infinit in ureche:"Du-te!Nu mai sta!Du-te!Nu mai sta...".
Dar...Ce faci daca nu simti sulita din coasta?Cum urnesti cel de-al doilea pas in fata cand lipseste micul impuls electric dintre celule?Cum procedezi in caz de "fericire"?Sau "latenta"?Sau,si mai grav,"nenorocita neutralitate emotionala"?
Cand razi,nu e bine.Cand plangi,nu e bine.Nu e nicicand bine si asta nu e bine deloc.
Cred ca putem sa ne reducem viata la principiul magnetismului.Polul pozitiv atrage polul negativ si invers.De aceea,"nicio fapta buna nu ramane nepedepsita",iar raul pare sa aduca numai placere,in conditiile in care este utilizat/dozat decent.You can't fuck with physics,man!
Sa-ti invoci singur mizeria (acompaniata fiind de o orchestra patetica si trandafiri uscati) e clar un semn de disperare existentiala.Sa poftesti orbeste la fericire devine o insulta la adresa zeilor,a karmei si a umanitatii trecute deja prin toate sitele Iadului.
...deci?Cum reusesti?Cum scapi?Cum te impaci cu mediocritatea emotionala?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu