Se simte ca n-am mai iubit demult...Ai vrut vreodata sa-ti izbesti capul de un perete,in speranta ca vei avea vreo reactie notabila?Asa sunt eu acum-privesc niste coli sterse de beton care ma incatuseaza si...nimic.Absolut nimic!Rar am fost atat de stearsa sentimental.Am inceput o poezie,dandu-mi seama dupa prima virgula ca scriu cuvinte aleatorii si sterile.Ce rost are sa scrii daca nu-ti sangereaza si inima,si degetele?Nici nu pot sa urasc starea asta blestemata pentru ca...nu pot.Nu mi-e somn,nu mi-e foame,mi s-au astupat urechile,mi-au palit ochii,n-am niciun sanctuar in care sa ma refugiez din mine.I am emotionally void.
In mod ironic,am ras astazi cat pentru toata viata.Sincer,cred ca e un inceput de ceva...dubios,pe putin.Stiu ca s-a format un baraj in mine si ca e doar o chestiune de timp pana cand o sa cedeze.Cand se va intampla?Nu pot sa prezic.Dar clocoteste mortarul,caramizile isi deseneaza fisurile din ce in ce mai larg,iar eu astept.Astept Apocalipsa.Oricum,ma dor plamanii si aproape ca mi s-a dizlocat maxilarul-consecinte fizice ale unei calatorii de cateva ore in negarea realitatii.Eu si visele mele,ce zapaceala...Totusi,zambetele sonore au ramas fara ecou.
Cuvintele "Ai un har!" n-au sunat niciodata mai bine.Asadar,ma fac sa ma indoiesc de mine.La naiba!
"How can you possibly move forward if you're always looking back?"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu