cutia de bumbac si jar
incita
ba la somn,ba la revolta;
se prelinge in plamani otrava.
neonul geme tacut si albastru.
inima pocneste,
dar e moarta...
aschia zilei se cicatrizeaza-n palma,
desi demonul stacojiu nu cuteaza
sa treaca in fiinta...
in spatele laturilor pliate,cortegiul
se suprapune unui botez intarziat-
si creste,si doare,si scade,si-alina
intreg haosul
existenta noastra din cobalt...
m-am saturat
de apatia voastra universala!
imi cad genele-uscate peste un abis suturat,
insa nici nu mai doare-
sunt si nu sunt sub acelasi ceas
privat de soare.
E oficial.M-am dezumanizat.Fie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu