Ma inconjoara atata ironie in momentul acesta ca aproape imi vine sa-i cedez.Suntem prea plini de ironie,tu si eu.Dumnezeule,cum se mai invarte Pamantul de atata ironie?!
Ceea ce ne uneste este ceea ce ne dezbina.In mod clar,singurul adevar de care ne putem agata fara teama de a aluneca intr-un dramatism exacerbat conduce spre mult temuta alienare.Strain printre cunoscuti-se regaseste cineva?
Incercam in fel si chip sa ne detasam de multime,sa ne traducem fiinta imateriala in concret prin nenumarate artificii.Totusi,luptam pana in ultima secunda pentru acceptare,pentru normal,pentru uniformizare.Ca sa-i punem capac logicii,pledam in favoarea originalitatii din spatele indepartat al unui grup desenat in aceleasi linii.Pana la urma,cine suntem?Ce suntem?
Suntem fiinte contradictorii.Mereu pe frontul dintre ratiune si rebeliune,ne taram printre transee impredictibile.Azi-cetatean scos din dictionar.Maine-reincarnarea lui James Dean.Mereu zace o suferinta fara definitie in fiecare."Refuz sa fiu ca ceilalti!"-suporta consecintele din exterior."Sunt ca ceilalti!"-suporta consecintele din interior.Mereu retraim dureri comune sub alte masti.
Nu pot sa trag o concluzie.Nu exista.Sau exista,insa se dovedeste a fi mult prea ironica pentru a ni se dezvalui.Oh,cata...nebunie!
Personal,incerc sa judec cat de putin (omeneste posibil) lucrurile si creaturile din jur.Am invatat ca o minte inchistata priveaza sufletul de infinite experiente inedite si indivizi revelatorii.Calaul din mine sufera,pe cand victima se simte alinata.Mintea mea-regat in constructie!
in the end,the picture in my head doesn't match the one on your face
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu