mi-am promis ca nu o sa le mai permit
obrajilor
sa imbrace mantia rosie,
nici inimii sa imprumute sentimente straine
din povesti plimbate
peste oceane.
mi-am promis ca nu o sa-mi mai arunc
bratele
peste gaturi imaginare din marmura,
nici ochii in directia altor frati
confectionati din fragmente
celeste.
mi-am promis ca nu o sa-mi mai culc
genunchii
pe un pantec stacojiu si inert,
nici capul in cupa palmelor ce tremura
la fiecare soapta
a vantului vid.
mi-am promis ca nu o sa mai caut
buze
cu tiv de magnolie,
nici urechi mulate dupa partituri
furate si rupte
din camara Edenului.
mi-am promis ca nu o sa-mi mai promit nimic.
desigur,am esuat lamentabil
de sublim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu