" you like your girls insane..."
Credeam ca tragedia implica ceva rasunator,magnific si plin de un morbid suav.Speram sa gasesc un sens calatoriei de-a lungul drumului,fie brusc,fie dramuit in experiente orbitoare.M-am ales doar cu o constatare simplu de amara: nu-mi pasa.
Pot sa mor acum sau peste 80 de ani.Mi-e la fel daca imi stie o lume intreaga numele,ori mi-l uit pana si eu insami in ceasuri amortite.Nu cersesc iubire,nu doresc sa primesc pomana unor sentimente ireale.Zilele sunt scrise cu acelasi font si nu pot decat sa le urmez cursul.Chiar daca am invatat sa diferentiez realitatea de miraj,asta nu inseamna ca sunt dispusa a rezista tentatiei.Nu ma mai tem de rusine,de umilinta,de durere,de deceptie-le cunosc suficient cat sa le apreciez puterea distructiva,cu toate ca scutul va ramane etern vulnerabil in fata lor.Gloria nu-mi va incalzi mormantul,timpul va sterge orice urma umana a unui alt nume din recensamant.Greseli,reusite-idem.
Nu sunt ipocrita,nici invincibila,doar am obosit.Focul din mine a ars prea mult timp salbatic in virtutea unor himere.Acum,ma raportez la doua conceptii: moartea si Universul.Singura certitudine este ca prima apartine inevitabilului,pe cand cel de-al doilea se descrie prin infinit.Sincer,orice problema paleste semnificativ pe langa polii unei existente aparent fara definitie...
Imi pretuiesc viata pentru fragilitatea ei.Ma indragostesc fara incetare de tot ce sunt,suntem,sunteti si vom fi,ca un organism atemporal si ludic.Dar ceva a murit in trupul neobosit al lumii...Astfel,nu pot sa pun in balanta clipa de ieri cu cea de astazi,la fel cum nu pot sa compar anxietatea din trecut cu cea din prezent.Cale lunga de la tortura pana la hipnoza,intr-adevar!
Nu-mi permit sa mai sufar din cauza unei absurditati.Nu-mi doresc sa risipesc unica sansa.Pe scurt,sunt prinsa undeva la mijloc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu