Sunt o creatura a verii.Urasc frigul,urasc tona de haine ce o implica anotimpul rece,urasc senzatia de degete inghetate si livide,urasc in sine conceptul de "iarna",cocon,claustrare involuntara,nervi provocati de troiene interminabile.Dar...
Astazi,mi s-a intamplat un lucru tare ciudat.Intorcandu-ma acasa (mai bine zis,inotand printr-o mare de alb),m-am trezit scoasa din circuitul temporal si aruncata inapoi in mine insami.Ningea apasator,cu fulgi agresivi in aer,umezi cand se lipeau de gene,de nas,de obraji si de sentimente.Imi simteam buzele electrizate.Manata de un impuls invizibil,am inchis ochii,continuand sa merg.Picioarele stiau pe unde sa o ia,ca si cand creierul mi s-ar fi mutat intr-o scobitura a rotulei drepte.Pacea devenise ceva tangibil si omniprezent.Si dansul!Dansul!Ce mai dans!Ma aflam in mijlocul celui mai romantic si efemer vals al naturii,cu milioane de astri imaculati rotindu-se deasupra capului.Dansul...Osciland intre viziune si intuneric seren,am traversat cei cativa zeci de metri dintre drumul aglomerat si gardul verde.Desigur,vraja a murit odata cu toropeala de sub acoperis,insa a fost o experienta.Mereu am stiut ca minunile mici intrec fericirea cea mare,insa tot ma surprinde placut ideea de revelatie la fiecare pas.
Poate ca iarna nu e chiar atat de rea.Daca ecuatia include o cafea fierbinte,sunet drag si un tablou demn de o muza inanimata,atunci,cred ca putem sa ajungem la o intelegere...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu