umarul se-ngroapa-n carnea tocului de lemn,
iar apa ochiului se intoarce la pamant:
"Ce fac?","Incotro?" si "De ce?"
rasuna in cap precum un uragan
surghiunit intr-un borcan-surd si colosal.
panica se prelinge,se loveste de stomac,
zdruncina oase si crapa un ideal;
ploua peste cires,ziua n-are culoare,
pictura reala din fata-mi pare
un experiment suprarealist esuat-
si bubuie furtuna,bubuie intre coaste,
taie in materie cerebrala cruda.
vad paianjeni,aud cucuvele,
rad de mine si ma opresc:
cateodata,imi vine sa-mi iau capul
intre maini si sa-l aplatizez
in inima primului perete alb
dintre orizont si prezent- s-ar opri
avalansa gandurilor sau s-ar inteti?
inca nu stim,inca nu stim...
chiar si asa,un ceas si-o cana de venin
negru sunt de-ajuns sa orbeasca obscuritatea
urmatorului pas.
in final,sangele primeaza,drumul purifica,
iar sufletul isi primeste botezul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu