Se simte ca sunt acasa...Patul e mai moale,cafeaua e mai dulce,aerul atinge mai blajin plamanii.Foamea devine naturala,gandul se mai limpezeste.Ma ingramadesc sub o patura moale si privesc in jurul meu:nimic nu s-a schimbat,insa..."I'm tired of feeling like I'm fuckin' crazy".
O fost mama cu pisica "cea mare" la sterilizat.Incredibil sau nu,este pentru prima oara cand aceasta sarcina nu pica pe umerii mei (sau,mai exact,in bratele mele).Partea mai grea a procesului a trecut,asa ca acum toarce intr-o fericire si se rasfata enorm.Mi-as dori si eu niste medicamente care sa-mi induca aceeasi stare:pura si nealterata euforie.Sa nu stiu de ce sunt sunt fericita si nici sa nu-mi pese.Macar pentru o zi,pentru o ora...Sa nu ma mai umplu de goliciune,de sentimente hoinare,sa deslusesc enigma ce ma otraveste precum un rau toxic.
Doamne,iarta-ma!Vad ca sunt patetica,dar nu stiu ce sa mai fac!Cum sa ma mai mint.Unde sa ma mai ascund de mine.Caut ceva si nici nu stiu ce.Ma vad ca pe un apartament ravasit,rascolit,obsedat de o treime pagana.Sincer,mi-e scarba de starea asta anonima.Ori bine,ori rau-tot ceea ce se tese la mijloc nu face decat sa ma consume sistematic.Nu mai stiu cuvinte proaspete,le reciclez pe cele deja obosite si ma refugiez (precar) in cele mai triviale dintre fantezii.
Stiti,aud randurile ce le scriu in cap si-mi vine sa rad de nervi: asta am ajuns?Pe bune?!Totusi,nu ma pot abtine.Trebuie sa scuip entitatea fara nume din mine.Vocea nu ma ajuta,iar alt mediu artistic nu ma primeste in bratele-i salvatoare.Asa ca-mi raman la dispozitie doar umilele vorbe si ochii tociti.
Se simte ca sunt acasa:iar simt prea multe in aceasi timp...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu