...in oase mi se-agita un puzzle din ger
si umbre fara capatai,
iar pamantul a devenit o cusca utila-
as vrea sa-mi fie mila de propria neputinta,
dar am un dop in suflet
si ochii-mi sunt din fier.
alerg,alerg,alerg dupa fantome ticaitoare,
dupa rugina miscatoare,
dupa timpul pe care n-am sa-l pot imbutelia
vreodata...
singura fara pata a ramas speranta autumnala,
imbracata in fasii de gri si iubiri din ceata
alba...
Doamne,de ce simt ca n-am astazi
nicio casa?
mi-e frig,mi-e rau,mi-e teama...
un peisaj familiar se transforma in balsam
cand orizontul se imbraca in nuante
de argint-
sunt aici...
in sfarsit,sunt aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu