mi-am adunat toate durerile
intr-un prieten imaginar si apatic,
un prieten pe care-l car cu mine
printre fasii de zi si de noapte,
un prieten pe care altii nu-l vad
si nu-l ating.
imi vorbeste adesea in limbi straine
si ma musca de genunchii
neunsi cu iubire
in mijlocul multimii de priviri
inca adormite.
cand nu sunt atenta,imi stalceste
zambetul in linii
frante urate
si-mi inteapa ochii cu ace minuscule
si-mi sopteste scenarii apocaliptice
in creierul deja obisnuit
cu ciuperci fumigene.
e bine sa ai un prieten,
chiar daca acel suflet
e doar un paragraf din tine,
scos si editat sa fie
intr-o logica perfecta cu acea lume
ireala si stacojie
de care fugi din nebunie,
spre nebunie...
mi-am adunat toate prostiile
intr-un prieten cu buze
larg deschise...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu