Au revenit noptile cand somnul ma sperie si ma oboseste.
Momentele rare de feminitate in care ideea de "fusta" ma atrage nu sunt si cele mai practice din lume.
Metroul seamana cu un sarpe infinit si infuriat.
Ma jur,exista oameni atat de prosti si enervanti pe lume ca ma mir deschis cum inca se mai suporta!
N-am timp nici sa mor,insa se pare ca am timp de pierdut.
As vrea ca oboseala trupului sa nu-mi mai impiedice entuziasmul mintii.
Singurul loc in care ma simt la fel de bine ca acasa este un anticariat.
...si tot nu pot sa inteleg de ce oamenii ma plac.
Desigur,aruncati asupra mea si mai multe responsabilitati,doar nu-mi ajung facultatea in sine si viata!
Poate o sa ma paraseasca odata greata asta eterna si o sa ma pot bucura in sfarsit de o masa decenta...
Telefonul dat sau primit seara ma face sa suport atatea chestii ce-mi alimenteaza plansul intern.
Chiar daca salteaua e adusa din Iadul coloanelor vertebrale,tot trage la somn.
Inconjurata de carti si de foi manjite cu negru,inteleg faptul ca mi-am sigilat singura soarta.
Desi fericirea poate fi insumata intr-o cafea si o melodie buna,astazi n-au fost de ajuns.
Nu m-ar deranja ca zilele epuizante sa se reduca la minim cumva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu