Arcuiri,pierderi,...oare?

Zambetul acela strengaresc...Hmmm...Apare atat de natural,de necalculat,de ademenitor,incat nu poti decat sa te simti rusinat si implinit sub mantia sa gadilata.E fractiunea aceea de secunda in care toti nervii,reinviati din starea lor de funii subrede,tresalta,se impletesc,danseaza unduitor in coltul gurii,spre a dezveli o panza de sentiment reprezentat.Buzele sunt doar instrumentul,arcuiri fine de ganduri nebanuite-sentimentul se dezbraca in interior,iar vizibilul devine doar o umbra a veridicului.Zambetul capata proportii divine mai ales in lumina palida a soarelui inghetat,ca si cum un puf invizibil l-ar acoperi cu toata caldura sa rationala si mai presus de ea.Zambet,mai intarzie putin pe fete tinere!
Nu cred deloc in ideea de posesie,reala sau fictiva.Cu toate acestea,parca se dizolva un gram din propriul suflet la disparitia unui "ceva" ce m-a definit de la primele semne ale constientului pana in prezent.O hainuta daruita mai departe,o jucarie gasita in unghere urate si mucegaite,un desen infantil si delicios de inocent gasit aruncat la gunoi,etc.Si taierea unui copac-acest ultim gest marcheaza prin cicatrici de nemascat un esec impersonal,detasat de puterea vointei proprii.Numai in carti am gasit acest simbol maret,dar niciodata nu am trait senzatia ascunsa in litere de cafea intunecata.Pana acum...Bradul falnic,gardianul unui conglomerat eterogen de case,martorul existentei mele neglijabile in raport cu eternul,dar infinit pretioasa prezentului,jurnalul cu seva proaspata al amintirilor sterse,acesta va muri.L-au jupui de pielea sa intepatoare,verde,iar acum se pregatesc pentru lovitura de gratie.Nu pot privi...Niciodata nu as fi crezut ca un element pamantesc m-ar putea distruge atat de subtil prin disparitia sa poate,acum,firesca.Schimbarea ma inspaimanta,in loc sa ma invigoreze.Dar pur si simplu nu concep ca lumea MEA sa se descompuna usor,treptat,precum cadavrul unei flori de mai uitate pe pervazul timpului.Nu-i pot spune "la revedere!"-nu poate pleca,nu acum,nicicand...
Culoare.Lacrima.Azur.Limpede.Scoica.Dorinta.Veche.Regret.Poate.Maine?Nu...

Holllow

Se apropie din toate partile,ca o meduza nocturna plina de otrava lucioasa.Teama se naste neprocesata,neconstientizata,germinata parca din incheietura celui mai primar sentiment,Respiratia paleste,apasata imaginar de un pumn greoi,cenusiu.Spatiul se ingusteaza,iar peretii nu dau seanzatia de micsorare-chiar isi erodeaza vizibil structura acum faramicioasa.Aerul dens tortureaza plamanii in mii de ace fine,rece calculate,scop precis.Pielea vibreaza in salturi neregulate,ca posedata de creaturi microscopice.Tavanul isi coboara cortina incet,incet,incet,sustinand dracesc susupansul in sticle progresiv sparte.Inima bate ca o toba vigoros antrenata,coastele paraie seccesiv in clincheturi stridente.Pamantul deschide trapa sa din foc si piatra,iar haul ranjeste cu talc.Ochii,desi arsi in tonuri castanii si mai plini decat niciodata,omit realul.Chinul se perpetueaza,intens,neobosit,ironic,dement.Paranoia?Nici nu stii...Am scapat funia de lumina de care ma agatam odata,candva,demult...
Ma spal cu patetic.Ma imbrac in neincredere.Mananc amagire.Incalt inchistare.Ma plimb prin pacat.Scriu nimicuri.Plang frustrari.Caut infinitul.Beau cafele tari de singuratate.Astept salvarea.Ma incatusez cu negare.Descopar goluri de neumplut.Privesc neputinta.Ma destram...

To cry or not to cry....

Soarele e mai rece.Banca e mai verde.Vantul e mai proaspat.Frunza e mai seaca.Gandul e mai obscur.Spiritul e mai confuz.Respitatie e mai inceata.Inima e mai salbatica.Pisica e mai iubitoare.Cerul e mai limpete.Cine a schimbat intensitatea lumii in care traiesc?!
Plansul din filme nu are nicio legatura cu plansul adevarat.Cine a mai pomenit sa iesi din acest uragan sentimental cu rimelul intact,fata neatinsa de nicio urma a emotiei,si intreg corpul static,pietrificat?E de neconceput.Plansul implica o daruire epuizanta,o munca titanica,o golire emotionala ce te face sa intelegi durerea unei scoarte de copac.Varsarea de lacrimi este,in esenta,o eliberare dulce a tot ceea ce musteste neimplinit,jignit,ranit,intinat,distrus in interior si care trebuie sa cunoasca infinitatea concretului sub forma de lichid sarat.Si nu,nu este ca suava picatura de mare,de o voluptate ametitoare.Nu.Apa asta rascolitoare acapareaza fiecare por,il inchisteaza,il musca lacom,spre a-l colora grotesc in nuante de sange captiv.Nu este nimic fascinant sau atractiv in a plange.Este un proces de o intimitate excesiva,priviri straine facandu-l sa para un spectacol comic ieftin,desi el nu transfigureaza decat cele mai crude si primordiale sentimente umane.Sa plangi pur si simplu- usor.Sa plangi cu trupul si sufletul,sa plangi cu respiratia in maini fierbinte,toropitoare,tare,sa plangi tremurand in vibratii sacadate argintiu,sa plangi cu mintea golitata de ratiune si simtiri,sa plangi resemnat,docil,neinfranat,sa plangi cu ultima frantura de carne-e o cedare supranaturala,ireala,dezrobitoare.Nu-mi pot imagina viata fara acest element.Unde sa tii atata negare,chin,atata amagire,minciuna,atata infranare,indulgenta?!In momentul cand simti focul transparent pe obraji totul se simplifica brusc,iar cupola redevine turcoaz...Deci nu.Plansul in filme e derutant,plastic,hidos.Se vede sufletul de granit,mintea invrajbita,prelingerea galben manjita.Nu.
Un pui bolnavicios de sentiment destinat unei pieiri sigure-ascut in cearceafuri de nea mototolita suav,hranit cu bombonele de vis nesigur,adormit in brate naive.Acum e muribund.Nu stie ce lume ii este rezervata,si ezita.Constiinta lui e irationala,carnea franta,destinul incert.O sa treaca prin chinuri groaznice pana in clipa aripilor volatile.Bietul meu pui bolnavicios de sentiment!

Cand esti mic,gri nu exista in cutia ta de creioane colorate...

Regasesc zambete si emotii pe care le credeam rapuse in cutii cu margini vechi si ascunse sub pat,in lacasul unor panze prafuite,doar pentru a le ingropa din nou.Credeam ca pot sa le reciclez,sa le introduc din nou in marele sistem al vietii mele,ce se reduce,in definitiv,la nimic.Care e scopul meu?Care e scopul vietii?Avem oare un scop?Singurul raspuns plauzibil e iubirea,desi nici ea nu duce spre o consistenta satisfacatoare.Nu vreau sa ma mai tulbur,nu vreau sa ma mai framant,nu vreau sa mai rascolesc spirite ce altii le considera,mediocru,"filozofie".Si,totusi,nu pot descoase o parte din ceea ce sunt...
Incredibil sau nu,si eu am fost candva,demult,mica.Un copilas dragalas,zic,excesiv de cuminte si supus,care tinea la reguli mai mult decat la cea mai draga jucarie.Doamne,cat eram de mica!La 10 ani deja tineam un jurnal,in ale carui pagini dorm amintiri atat de proaspete acum ca trebuie sa ma uit in oglinda si sa ma conving singura ca le-am pierdut demult.O fraza este memorabila,un crampei de intimitate puerila,secretata de o minte ca un mugure de pin abia conceput:
"Cand voi fi mare...
Vreau sa ma casatoresc cu un tip bogat si sa am doi copii,o fata si un baiat,si vreau sa fiu invatatoare."
Nu pot sa cred ca postez chestia asta.:| Doamne,cat eram de mica!Mai am putin si sunt mare.Ce voi face?Gandindu-ma la mariaj nu vad decat o imensitate neagra si colturoasa-in lipsa unei acceptari depline personale nu pot cere altcuiva ceva ce eu nu-mi pot da.Legatura aceea facuta prin doua inele rupte din maruntaie de soare solid imi pare innabusitoare,sufocanta,un lant mult prea strans.Plus,necesita sentimente cu adevarat pure si sincere,la fel de rare ca o credinta de nezdruncinat.Banii...Lor le rezerv intreaga mea scarba,desi fara ei nu existi in sociatate-condusi de hartii murdare si monezi zgariate,ce soarta patetica!Odraslele nu-mi sunt respingatoare,dar viitorul apropiat(si moderat de indepartat) nu concepe vreo poza fictiva a acelor creaturi modelate in pantece foarte cunoscut.Ce vad in viitor?Nu vad viitorul.Sa apuc ziua de maine,multumind apoi pentru viata ei masurata in tic-tac-uri calculate,si voi porni de acolo...Doamne,cat eram de mica!
Imi miroase parul a fum,si totul e imbracat de o noapte destramata pe alocuri in crapaturi argintii.Imi miros mainile a fum.In urechi imi bubuie o melodie tampita,ca o reminiscenta meschina.Imi miroase esarfa a fum.Vad cusca aceea de lemn gros,si ma gandesc de ce palpaia adesea lumina ametita.Imi miros ochii a fum.Pe drum ma incolteau fiare inocente,nepasatoare fatidicului uman.Imi miros ochii a fum.Credeam ca mi-am gasit steaua calauzitoare- s-a dovedit a fi doar un avion numit "speranta"...

Sus e cerul,jos e omul

Si nu mai stiam cum sa ocolesc lumina,cum sa ma imbratisez cu intunericul,cum sa-mi ascund ranile deschise.Intensitatea ei ardea,distrugea,manjea cu vina.Setea pentru obscur devenea aproape posedanta,la fel ca indarjirea petei galbene de pe perete si din inauntrul lui.Daca lumea ar fi uitat de existenta mea,as fi fost fericita.Sa ma inghita coltul meu rece de singuratate,si sa ma transforme intr-un ghem static.Indiferent de tot ce s-ar zice,cel mai mare dusman iti esti tu insuti,in lipsa unui prieten mai bun.Acolo,pe podeaua cu crusta de lacrimi evaporate,zacea o cana alba in cioburi,si cafeaua fugea ranita in crapaturile vechi ale lemnului.Inima de zahar se dizolvase si se pierduse....
TU!Da,tu!Tu,ala din sala de teatru.Da,da,chiar tu!Tu,care te joci cu o crasa nesimtire pe telefon in mijlocul unei piese nu doar foarte emotionante,ci si foarte sincere,cu potential realist,tulburatoare.Tu,cel ce comentezi la fiecare doua replici intr-un mod grobian ,indiferent in fata muncii unor oameni ce au atins un nivel al spiritualului mult mai presus decat poti tu a-ti imagina.Tu,cel care razi sa te auda si ultimul om din San Francisco.Tu,cel care iti permiti sa corectezi replicile actorilor,scotand in evidenta ca -nu au nici in clin nici in maneca situatiile,d-apoi dansurile. :| Tu,cel care nu stii cand sa aplauzi si cand nu.Tu,cel care ai tupeul si nesimtirea sa ridici vocea in toiul actiunii,implicandu-te mizer in atentia colectiva a salii,spre a cersi putina atentie volatila entitatii tale mediocre.Tu,cel care scapi toate posesiunile posibile si imposibile pe jos in momente atat de propice incat si un dirijor experimentat s-ar rusina la vederea sincronului necalculat.Tu,care faci poze(8-|) sau inregistrezi,asigurandu-te ca telefonul nu este,sub nicio forma,pe silent.Tu,cel lasi acest intermediar cu semnal variabil sa vibreze disperat in geanta sau haina,prefacandu-te ca nici macar nu detii asa ceva,in niciun caz sa fie al tau.Tu,cel care iesi din casa doar ca sa judeci,ori sa vorbesti in van.TU-STAI ACASA!!!!!!
Am avut inspiratia sa ridic privirea spre cer...Mi se dezvaluia patat cu cerneala albastra trecuta prin sita carbunelui ceresc,jucaus,liber.Intr-o margine inexistenta purta o luna ca un biscuite bolnav aproape mancat-cerata,alunecoasa,scarbita.Apoi m-am uitat la stele-fulgi de metal palpaind-dar tu nu erai printre ele.Si asta e ideal.Desi aveti atatea in comun,va separati prin individualitatea restriciva.In esenta,existi in proximitate si asta mi-e suficient...

Hai sa iubim!

Tot acolo era...Singur,dezolat,dezbracat.Racaia in miscari incetinite tavanul ceresc,facut din crema galbuie si urme de regina noptii strivita pe alocuri.Se saturase sa tipe.Nu mai voia atentie.Oricum nu avea cum s-o primeasca.In acel moment as fi vrut sa-l pot atinge.Soarta de copac!Trecatoare...
Nu am fost niciodata ,cu adevarat,indragostita.Admit,n-am de ce sa ma acund dupa deget,caci nu consider a fi asta ceva tragic.Am avut impresia si iluzia acestui sentiment,dar acum,revizuind trecutul,constat fragilitatea si platonicul situatiilor.Satula de deprimare si "self pitty",am scormonot in vastul imperiu al zapacelii mele si am scos cateva "definitii"(foarte improprii,foarte,foarte!) ale iubirii depline dintre doua persoane,asa cum mi-o construiesc eu in imaginatie(imaginatie ce functioneaza dupa reguli numai de ea stiute:P):
Deci "cum zic"(:)) ),iubirea inseamna sa....

• sa injurati simultan acelasi jucator de la echipa adversa de fotbal,doar pentru ca vi s-a parut ca a ratat golul intentionat

• sa va certati foarte infocat,doar ca sa va dati seama ca tineti aceeasi parte si nici nu va amintiti de ce ati inceput pentru..inceput:))

• sa folositi acelasi tub de spuma de ras(preferabil mentolata):D

• sa va raspundeti din priviri intrebarilor nerostite,dar simtite

• sa va obositi reciproc deoarece nu stiti cum sa va mai faceti pe plac,dand nastere asfel la o serie amuzanta de dulcegarii si giumbuslucuri,esential,inutile
  

• sa adorati statul in ploaie,muti,concentrati,imbratisati,fara sa va pese de potentiale raceli crunte,piramide de servetele,ori tone de ceai necesare in viitor

• sa nu va suparati ca celalalt a mancat ultima savarina din frigider-oricum urma sa i-o daruiesti in schimbul unui zambet "pisicit"

• sa nu va pese de lumea exterioara,dar sa fiti totusi constienti de ea si de rolul vostru in marele ei joc de sah cosmic

• sa va comportati foarte natural la vederea unui inocent soricel,doar pentru a nu-l alarma sau ingrijora pe celalalt-in realitate,usa deschisa e scopul vostru suprem

• sa va placa aceeasi marca de cafea,aburinda in racoare,rasfatata in cani tocite,cu doua cubulete de zahar,bauta in dimineti placute de iunie,pe iarba brodata de roua din cristal lichid
  

• ...

...adica se poate continua la infinit.Lucruri marcate de cotidian,dar aduse sub aripa perechii.In definitiv,dragostea nu are definitie exacta,dar nici nu are nevoie de ea,dat fiind ca ea nu se explica- se traieste.Nu prea ma atrag declaratiile siropoase,povestile atat de tragice (si,vai reale!) care circula pe net,sau citatele care mai de care mai...eham,"profunde".Totusi,trei tot mentionez,caci ele chiar au susbstanta,deci potential:
"Eu m-am nascut ca sa iubesc. – Sofocle"

"Cauta iubirea cu inima, nu cu capul. – Mark Twain"

"Dragostea este tot ceea ce avem, este singura modalitate in care ne putem ajuta unul pe celalalt. – Euripide"

Concluzii putem descoase pana saptamana viitoare,si non-stop,pe deasupra.De dezbateri nici nu mai zic!Dar ce rost ar mai avea?Ne-am rapi din timpul destinat iubirii.
Inima albastra in lanturi argintii-atat a mai ramas din mine...

Am creioanele mele colorate

Imi amintesc atat de multe lucruri care nu au nici cea mai mica legatura cu situatiile curente,incat mi-e teama ca vor acapara prezentul,si ca nu voi mai putea sa desen si sa construiesc altele noi.Problema cea mare este ca parca nu mai realizez care din ele s-au petrecut cu adevarat si care sunt fragezi prunci ai imaginatiei mele haotice,prolifice,ilogice.Reprezentari ale frustarii nematerializate se furiseaza acum in spatele ochilor,incercand prin trucuri misele sa imbete constientul de o fosta incarnare a lor, acum disipata de ceasuri scurse.Nu sunt o persoana legata de concret sau veridic,nicidecum,dar si eu trebuie sa recunosc semnificatia unor bariere.Mi-e greu insa sa admit ca imi fabric inconstient poate un nou trecut,in ideea ca nici pe cel abia scris pe papirusul desfacut al respiratiilor mele nu l-am supus,nu l-am absorbit,nu l-am inteles,nu l-am acceptat...
Scenariu:n-am ce face.Bun...Hai sa ne consultam putin cu domnul Google,se pare ca e un ins foarte intelept.Bun...Cautam la intamplare.Primul lucru venit in minte:Camil Petrescu(singurul motiv a fost ca avem de citit la clasa o opera a sa,caci nu sunt eu asa de orientata,nu va temeti).Mai scriem si asa,de placere,un "poezii" acolo,doar asa,"for fun".Bun...Primul site,evident cel mai "destept"- doar e primul,nu?Arunc o privire,mi-o recuperez,si realizez ca am dat peste ceva...special.Adica...

"Trecut
de Camil Petrescu

Ci dincolo de zona blestemată-a morţii,
Peste cătunele încremenite de pe vale,
Departe peste albe culmi,în fund departe,
Mai departe decât chiar depărtarea
Eşti tu,
E lumea existenţei tale,
De care nu,oricât de-adâncă zarea
Mă desparte,
Ci infinitul fără sprijin,fără toarte
Îl urcăm învinşi,învinşi îl coborâm.

Căci de acest metal ,
Tăios şi imaterial,
În fiecare clipă sufletu-mi sfărâm.
Ţi-adeseori,
Privind sfios prin tainicul crenel de lut,
Ca printr-un ochi de geam,
Îmi pare
Că printr-un magic dioram
Privesc alt tărâm.

Eşti tu acolo…
O,numai dacă mai trăieşti,
Căci nici un semn de-acolo nu ne-ajunge,
Nici veşti,
Nici păsări,
Nici un călător
Nu vine de la voi rătăcitor,
Ci numai nevăzute priviri, Explozii de obuze şi de mine
Ropote de gloanţe.

Eşti tu acolo!"

Si...M-am oprit putin.Nu stiu daca am inteles mesajul cu adevarat,si nici nu-mi pasa.Eu nu disec literatura,eu o simt.Recitind-o,traiam si vedeam doar o mare prapastie de noapte cenusie.Si mirosea a ars si durere.Si mi se facea frig.Si era real,tangibil.Adica,in traducere,trist.De ce?Pentru ca...

Mada(The colour of my soul) a scris odata,in "tineretile" noastre,despre mine astfel,si citez:"Are propriile creioane colorate prin care isi coloreaza lumea."DA,DA,DA!Desi eu dau impresia ca filtrul lumii mele este unul cenusiu-obscur,iubesc pulsul cu o doza ireala de pasiune.Si am!Am o cutie mare,din fructe dulci confiate,in forma de hibiscus lejer,unde imi tin toate prafurile compresate:rosu-sange-fierband,oraj-de-piersica-batrana,galben-lacrima-de-soare,verde-talpa-de-padure,albastru-mare-destrabalata,indigo-din-cer-sufocat,violet-voal-dansant.Si,preferatul meu,cafea-razvratita-in-noapte-de-ianuarie.Ce viata,ce viata!

Flori!Flori!Flori!

Ceata are consistenta unui bol de matase faramitata si mirosul unei iasomii sufocate.E incapatanata,falsa,ridicand un zid translucid in aer de cate ori se simte amenintata,si lipindu-se de pielea ta ca un blestem ascutit.E entitatea fantasmagorica ce te rapeste si te duce in lumea ei construita din vise si pulbere de apa,ca mai apoi sa te arunce intr-un labirint dens de negru.E nimicul care te rascoleste pana dincolo de infinit.Cat pot sa iubesc ceata...
Eu nu primesc flori.Am primit candva cateva,dar din simpla complezenta si datorie situationala.Nimic mai mult.Si ele,dupa ce s-au desfatat in fatarnicia lor indreptatita,au coborat incet petalele spre tarana nascatoare,s-au desprins de nucleu,au putrezit in propria maraciune.Nu le-am putut salva.Nu aveam cum.Nu voiam sa le salvez.Nu poti sa salvezi aparente si plastic ipotetic,desi el a respirat candva prin verde.Vreau flori!Dar nu orice creatura desfatatoare,in agonie ori inca legata la sursa existentei precare.Nu!Imi doresc flori albastre!Atat de albastre incat si cerul tomnatic sa se rusineze a si-a pierdut turcoazul mangaietor din mijlocul lui august,ce motaia in calduri lenese si era framantat de pene agitate.Imi doresc flori galbene!Atat de galbene incat si soarele sa-si reconsidere umil mantia rascoapta,vitala,inselatoare.Imi doresc flori negre!Atat de negre incat si haul cel mai demonic sa se zvarcoleasca in materia sa,scarbit de durere,ros de remuscari imaginare.Imi doresc ce nu pot avea,asa cum fac intotdeauna...
Covorul fragil de frunze palide ori ruginite se lafaie pe ciment latent, lovind in coborarea lor fete schimonosite.Frigul s-a strecurat sub pielea tremuratoare,nelasand nimic sa ma mai incalzeasca,nici macar vorbele.Nici macar iluziile.Cafeaua senzuala zace in cana crosetata din fire blonde de floarea-soarelui.O las sa se raceasca.Gustul ei invie tot optimismul din mine,si asta e ultimul lucru pe care il vreau.Ma dezvat a mai construi lumi ireale,caci ele se sparg precum oglinzile manuite neglijent.Sunetul pierii lor e ca unul al mortii.Infricosator.Fluturele din panza imbibata cu soapte vechi imi face cu ochiul?Delirez eu oare?Din nou?!

Doar cainii mai plang cimitirele

Dupa mine,societatea se imparte in doua categorii simple:cei activi si cei inactivi.Pe scurt,cei vii si cei morti.Pe scurt,cei care fructifica elementele cotidianului si cei care l-au dezvoltat(sau nu,dupa caz) in timpul vietii intrupate.Daca dinamismul nostru valseaza in planuri familiare si conventionale,al lor,al celor fara grai si materie pamanteana,vegeteaza in spatii generic numite "cimitire".Si aceste cimitire sunt parca cele mai pasnice si intelegatoare locuri posibile.Pe langa faptul ca inteaga lor conceptie se invaluie intr-un voal de alb dens,caldura are intotdeauna o vibratie racoroasa in interiorul respectiv,iar miscarile se transfigureaza in mecanismul incetinitorului,cimitirele au rolul de a te pune pe ganduri,de a te tulbura benefic,de a te impinge spre o framantare spirituala,in detrimentul superficialului static.
Atunci cand merg pe aleile presarate cu praf de amintiri si vad crucile mancate de timp si uitare,incerc sa-mi imaginez pe cei din spatele fotografiilor spalacite in contextul in care si-au reliefat,candva,gloria existentiala.Un scriitor grabit,cu joben patat,baston tocit,ochi safirii.O mama cu sudori reci pe tample,maini marcate,gura de bujor sangerand.Un copil de nici doi ani alergand printre ferigi inalte,imbratisat de soare,iubit de univers.O dama cocheta,cu bucle simetric aranjate indelung,privire de migdala rascoapta.Un bunic grijuliu,cu par tesut de paienjeni imaculati,si suflet de briosa aburinda.Un criminal crud,manat de pasiune posedanta,potolit doar de lichidul acela consistent si pulsand.O tanara visatoare,facuta din lavanda si aspiratii,in coconul unui leagan subred,sarutand cerul melancolic de mai.Nu vreau sa stiu cum au murit.Nu am cum sa stiu.Important e sa inteleg ca,si ei,au fost candva "cineva".Aceeasi carne animata ca si a mea,cu probleme si solutii,convinsi ca poate vor schimba lumea."De morti numai de bine"-dar cat timp?Cand arborele genealogic cedeaza in furtuna temporala,trecutul arde in flacara uitarii.Modernul nu are timp de reminiscente-o floare,o lumanare,o lacrima nesimtita si datoria ii este platita.Nu asa!Nu cer sa ne consumam existenta intr-o tanguire perpetua,dar macar o frantura din constientul nostru ar trebui,doar si pentru o fractiune,inchinat integru LOR.Celor care au trecut inaintea noastra pe aici.
Mi-am adus aminte de ceva:la poarta unui astfel de asezamant silentios am vazut un caine cu ochi rosii,uitandu-se bizar de impacat la mine,ca si cum pupilele lui ar fi fost cele mai goale gauri negre ale istoriei.Si,cu bricheta secata in mana,m-am gandit:oare doar cainii mai plang cimitirele?
Obositor.Obositor si nimic mai mult.Tortura.Tortura si nimic mai mult.Minciuna.Minciuna si nimic mai mult.Iluzie.Iluzie si nimic mai mult.Imbatatoare fantezie.Imbatatoare fantezie si nimic mai mult...Plutind in spuma tulbure a unei cafele murdare,inima mea a refuzat sa decada in profunzimea intinata,incercand sa se agate de linia orizontului.Zbaterea groteasca se desfasoara in continuare.Greu...

Leapsa

Leapsa\:d/.Azi aveam de gand sa abordez un subiect total sumbru si demonic,dar ma pastrez pentru maine.Suspansul e o otrava foarte invioratoare>:).Deci,primind onoarea de la Adriana,ma avant in neant.Ia sa vedem...

Daca eram o luna, as fi fost :Ianuarie

Daca eram o zi a saptamanii, as fi fost:Marti

Daca eram o parte a zilei, as fi fost:Rasaritul

Daca eram un animal marin, as fi fost:Stea-de-mare

Daca eram o virtute, as fi fost:Dragostea

Daca eram o planeta, as fi fost: Neptun

Daca eram un lichid, as fi fost: Cafea:X

Daca eram o piatra, as fi fost:Safir

Daca eram o pasare, as fi fost:Pescarus

Daca eram o planta, as fi fost:Hibiscus

Daca eram un tip de vreme as fi fost:Torida

Daca eram un instrument muzical, as fi fost:Tobe

Daca eram o emotie, as fi fost:Rusinea

Daca eram un cantec, as fi fost:"Roulette"-System of a Down

Daca eram un film, as fi fost:"Vanity Fair''

Daca eram o carte, as fi fost:Jane Eyre"-Charlotte Bronte

Daca eram un personaj de fictiune, as fi fost:Ichabod Crane,"Sleepy Hallow"

Daca eram un oras, as fi fost:Targoviste

Daca eram un gust, as fi fost:Dulce-acrisor

Daca eram o aroma, as fi fost:De piersica

Daca eram o culoare, as fi fost:Galben

Daca eram un material, as fi fost:Matase

Daca eram un cuvant, as fi fost:"Imaginatie"

Daca eram o parte a corpului, as fi fost:Coapse

Daca eram o expresie a fetei, as fi fost:Resemnare

Daca eram o materie de scoala, as fi fost:Limba si literatura romana

Daca eram un personaj de desene animate, as fi fost:"Ice Age":X

Daca eram o forma, as fi fost:Cerc

Daca eram un numar, as fi fost:22:X

Daca eram o haina, as fi fost:O esarfa lunga si vaporoasa


Duc mai departe traditia si predau stafeta Madalinei(The coulour of my soul).:D

Parca s-ar fi deschis un hau imens si,astfel,pamantul lipicios s-ar fi despartit in doua bucati inegale:eu intr-o parte,si restul lumii in cealalta.Intre noi era vapaia posedata a neintelegerii,alimentata de o superioritate inumana din partea lor.A celor multi.Si era atat de frig,si gol,si exasperant locul acela,incat sufletul voia sa se elibereze de colivia carnala si sa evadeze in eter.Dar nu putea.Dar stai!Dar inca e frig.Si tot ce imi doresc e un scop,o cafea,ochii lui...

Sinucidere fictiva

Vedeam tot orasul atat de fragil incat parea ca orice rafala neobrazata ar fi putut sa-l reduca la puzzle-ul incipient.Nu ma simteam regina asupra machetei ireale si adormite-dimpotriva,era si mai adanc sub pamant decat ea,alaturi de viermi si cadavre uscate.Pacat ca nu puteam sa zbor...
Sa o iau de la inceput...Ar reprezenta si asta o optiune.Promitatoare chiar.Dar exista doua mari impedimente:cum si de la care?Cum sa inchid ochii si sa-mi intorc spatele cuptorului care m-a modelat si ars pana in radacinile prezentului? Care e inceputul?Nasterea?Constientul?Primul gand rau,misel,dezonorant?Sa-mi imprim un alt nume,sa-mi fabric alt trecut,sa-mi reneg totul,sa-mi amintesc numai de faptul ca trebuie sa sterg si sa uit?De neconceput.Nu exista crima perfecta-sangele te pateaza permanent,oricat de invizibil ar parea ca este.Si asta ar insemna detasarea-sinucidere.Fictiva,desigur.Nu poti niciodata sa te descrii fara sa reliefezi contributia exteriorului si socializarii,oricat de introvertit ai fi.Si eu am gena asta.De inchistare,adica.Dar consider ca ma influenteaza pana si omul care sta ingrijorat langa mine la trecerea de pietoni,si ultima raza de soare din iunie,si privirea lui fugara.Deci nu am cum sa fug.Nu am unde,mai precis.Raman cu aceeasi denumire,oricat de mult s-ar toci ea in timp prin guri straine,cunoscute,spurcate sau pure.Nu-mi ramane decat maine,desi ieri ma trage disperat de maneca iar azi tanguie neputincios intr-un colt.Viata e,se pare,problema aceea la mate pe care n-am s-o rezolv nicicand...
Floare pulsanda pe ciment puternic.Amintiri vechi pe papirul cu miros de para rascoapta.Cafele tesute din noapte de mai rasfrante pe cearceafuri imaculate.Orhidee arsa de buze crapate pana la sange,pictate in formaldehida,udate de ploi negre.De ce nu se inverseaza niciodata rolurile?!

In lanuri toxice

Mi-e dor sa ma plimb.Fara sens,fara noima,imbracata in raze si cu aerul tare in plamani.Sa nu mai stiu nici macar de mine.Sa contemplu viul in nuante de smarald plapand,cu priviri de bubureze pe brate si papadie dulce in par.Sa-mi fie cerul harta de mare transferata in planuri calme si ilogice,pamantul calauza roditoare si copacii prietenii de care n-am parte.Sa le mangai scoarta cornoasa,atat de umila in fata cruzimii,pe cand o vrabie fragila ar taia prea repede linia orizontului si asa spalacita.Ar putea insemna acela ultimul ei zbor.Poate nu.Sa ma boteze nu o ploaie molcoma de vara.Oh,nu!Sa vina insasi furia furtunii celei mai salbatice,intretinuta de vinul cel mai desfranat al lui Bacchus,sa desfaca de pe pielea mea arsa tot raul,prin rau si spre bine.Sa nu mai simt parazitul acela colcaind frenetic in inima,nutrit de fantasme si iluzii.Imi lipseste sa pot conversa in tihna cu mine insami.Imi...lipsesc.
Muzica.Nectarul vibrant din care-mi fabric eu firul consistent al cotidianului.E o entitate care s-a infiltrat deja in sistem,subminandu-mi orice tentativa de eliberare.E in zadar.Am ajuns sa visez cantece devorate fie ziua,fie noaptea.Mi se tatueaza toate notele acelea psihedelice in rauri de cerneala neagra pe talie,pe glezne,pe buze.Mai ales pe buze.Nu de putine ori m-am trezit mergand pe strada si realizand ca vorbele se nasc automat,fara niciun efort al zamislirii.Si pentru asta primeam ochi arzatori si invinuitori de la fiinte mediocre.Imi pare rau.Pentru ei,nu pentru mine.Muzica e deja ceva toxic,o licoare tulbure in care plutesc toate starile mele volatile.Ea este sita prin care trec imaterialul,il incarnez,fie in zambete carnoase,fie in apa sarata si lina,ca mai apoi sa-l adorm in pulbere fara forma.E drogul meu cel mai de pret.El ma intelege,pana si atunci cand nici eu nu-mi dau rezolvari.Nu ma judeca.Nu ma blameaza.Nu ma osandeste.Ma inalta.Ma seduce.Ma lumineaza.Te rog,Te rog,nu ma rupe de lantul dependentei lui.Ai mila de un muritor...
Nimic.Nu mi-a ramas nimic.Te rapandesti in eter asa cum ai aparut.Nu conteaza miscarile mele.Corect!Totul e pe dos.Parca a fost vreodata ceva logic.Regina pidosnica sa se disipeze in agonie-cat de convenabil!Pana si clopotul cafeniu din cana ciobita s-a spurcat.Sper ca pe partea cealalta lumina nu e inghitita de intuneric.Spre binele tau...