Doar cainii mai plang cimitirele

Dupa mine,societatea se imparte in doua categorii simple:cei activi si cei inactivi.Pe scurt,cei vii si cei morti.Pe scurt,cei care fructifica elementele cotidianului si cei care l-au dezvoltat(sau nu,dupa caz) in timpul vietii intrupate.Daca dinamismul nostru valseaza in planuri familiare si conventionale,al lor,al celor fara grai si materie pamanteana,vegeteaza in spatii generic numite "cimitire".Si aceste cimitire sunt parca cele mai pasnice si intelegatoare locuri posibile.Pe langa faptul ca inteaga lor conceptie se invaluie intr-un voal de alb dens,caldura are intotdeauna o vibratie racoroasa in interiorul respectiv,iar miscarile se transfigureaza in mecanismul incetinitorului,cimitirele au rolul de a te pune pe ganduri,de a te tulbura benefic,de a te impinge spre o framantare spirituala,in detrimentul superficialului static.
Atunci cand merg pe aleile presarate cu praf de amintiri si vad crucile mancate de timp si uitare,incerc sa-mi imaginez pe cei din spatele fotografiilor spalacite in contextul in care si-au reliefat,candva,gloria existentiala.Un scriitor grabit,cu joben patat,baston tocit,ochi safirii.O mama cu sudori reci pe tample,maini marcate,gura de bujor sangerand.Un copil de nici doi ani alergand printre ferigi inalte,imbratisat de soare,iubit de univers.O dama cocheta,cu bucle simetric aranjate indelung,privire de migdala rascoapta.Un bunic grijuliu,cu par tesut de paienjeni imaculati,si suflet de briosa aburinda.Un criminal crud,manat de pasiune posedanta,potolit doar de lichidul acela consistent si pulsand.O tanara visatoare,facuta din lavanda si aspiratii,in coconul unui leagan subred,sarutand cerul melancolic de mai.Nu vreau sa stiu cum au murit.Nu am cum sa stiu.Important e sa inteleg ca,si ei,au fost candva "cineva".Aceeasi carne animata ca si a mea,cu probleme si solutii,convinsi ca poate vor schimba lumea."De morti numai de bine"-dar cat timp?Cand arborele genealogic cedeaza in furtuna temporala,trecutul arde in flacara uitarii.Modernul nu are timp de reminiscente-o floare,o lumanare,o lacrima nesimtita si datoria ii este platita.Nu asa!Nu cer sa ne consumam existenta intr-o tanguire perpetua,dar macar o frantura din constientul nostru ar trebui,doar si pentru o fractiune,inchinat integru LOR.Celor care au trecut inaintea noastra pe aici.
Mi-am adus aminte de ceva:la poarta unui astfel de asezamant silentios am vazut un caine cu ochi rosii,uitandu-se bizar de impacat la mine,ca si cum pupilele lui ar fi fost cele mai goale gauri negre ale istoriei.Si,cu bricheta secata in mana,m-am gandit:oare doar cainii mai plang cimitirele?
Obositor.Obositor si nimic mai mult.Tortura.Tortura si nimic mai mult.Minciuna.Minciuna si nimic mai mult.Iluzie.Iluzie si nimic mai mult.Imbatatoare fantezie.Imbatatoare fantezie si nimic mai mult...Plutind in spuma tulbure a unei cafele murdare,inima mea a refuzat sa decada in profunzimea intinata,incercand sa se agate de linia orizontului.Zbaterea groteasca se desfasoara in continuare.Greu...