Regasesc zambete si emotii pe care le credeam rapuse in cutii cu margini vechi si ascunse sub pat,in lacasul unor panze prafuite,doar pentru a le ingropa din nou.Credeam ca pot sa le reciclez,sa le introduc din nou in marele sistem al vietii mele,ce se reduce,in definitiv,la nimic.Care e scopul meu?Care e scopul vietii?Avem oare un scop?Singurul raspuns plauzibil e iubirea,desi nici ea nu duce spre o consistenta satisfacatoare.Nu vreau sa ma mai tulbur,nu vreau sa ma mai framant,nu vreau sa mai rascolesc spirite ce altii le considera,mediocru,"filozofie".Si,totusi,nu pot descoase o parte din ceea ce sunt...
Incredibil sau nu,si eu am fost candva,demult,mica.Un copilas dragalas,zic,excesiv de cuminte si supus,care tinea la reguli mai mult decat la cea mai draga jucarie.Doamne,cat eram de mica!La 10 ani deja tineam un jurnal,in ale carui pagini dorm amintiri atat de proaspete acum ca trebuie sa ma uit in oglinda si sa ma conving singura ca le-am pierdut demult.O fraza este memorabila,un crampei de intimitate puerila,secretata de o minte ca un mugure de pin abia conceput:
"Cand voi fi mare...
Vreau sa ma casatoresc cu un tip bogat si sa am doi copii,o fata si un baiat,si vreau sa fiu invatatoare."
Nu pot sa cred ca postez chestia asta.:| Doamne,cat eram de mica!Mai am putin si sunt mare.Ce voi face?Gandindu-ma la mariaj nu vad decat o imensitate neagra si colturoasa-in lipsa unei acceptari depline personale nu pot cere altcuiva ceva ce eu nu-mi pot da.Legatura aceea facuta prin doua inele rupte din maruntaie de soare solid imi pare innabusitoare,sufocanta,un lant mult prea strans.Plus,necesita sentimente cu adevarat pure si sincere,la fel de rare ca o credinta de nezdruncinat.Banii...Lor le rezerv intreaga mea scarba,desi fara ei nu existi in sociatate-condusi de hartii murdare si monezi zgariate,ce soarta patetica!Odraslele nu-mi sunt respingatoare,dar viitorul apropiat(si moderat de indepartat) nu concepe vreo poza fictiva a acelor creaturi modelate in pantece foarte cunoscut.Ce vad in viitor?Nu vad viitorul.Sa apuc ziua de maine,multumind apoi pentru viata ei masurata in tic-tac-uri calculate,si voi porni de acolo...Doamne,cat eram de mica!
Imi miroase parul a fum,si totul e imbracat de o noapte destramata pe alocuri in crapaturi argintii.Imi miros mainile a fum.In urechi imi bubuie o melodie tampita,ca o reminiscenta meschina.Imi miroase esarfa a fum.Vad cusca aceea de lemn gros,si ma gandesc de ce palpaia adesea lumina ametita.Imi miros ochii a fum.Pe drum ma incolteau fiare inocente,nepasatoare fatidicului uman.Imi miros ochii a fum.Credeam ca mi-am gasit steaua calauzitoare- s-a dovedit a fi doar un avion numit "speranta"...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu