Sinucidere fictiva

Vedeam tot orasul atat de fragil incat parea ca orice rafala neobrazata ar fi putut sa-l reduca la puzzle-ul incipient.Nu ma simteam regina asupra machetei ireale si adormite-dimpotriva,era si mai adanc sub pamant decat ea,alaturi de viermi si cadavre uscate.Pacat ca nu puteam sa zbor...
Sa o iau de la inceput...Ar reprezenta si asta o optiune.Promitatoare chiar.Dar exista doua mari impedimente:cum si de la care?Cum sa inchid ochii si sa-mi intorc spatele cuptorului care m-a modelat si ars pana in radacinile prezentului? Care e inceputul?Nasterea?Constientul?Primul gand rau,misel,dezonorant?Sa-mi imprim un alt nume,sa-mi fabric alt trecut,sa-mi reneg totul,sa-mi amintesc numai de faptul ca trebuie sa sterg si sa uit?De neconceput.Nu exista crima perfecta-sangele te pateaza permanent,oricat de invizibil ar parea ca este.Si asta ar insemna detasarea-sinucidere.Fictiva,desigur.Nu poti niciodata sa te descrii fara sa reliefezi contributia exteriorului si socializarii,oricat de introvertit ai fi.Si eu am gena asta.De inchistare,adica.Dar consider ca ma influenteaza pana si omul care sta ingrijorat langa mine la trecerea de pietoni,si ultima raza de soare din iunie,si privirea lui fugara.Deci nu am cum sa fug.Nu am unde,mai precis.Raman cu aceeasi denumire,oricat de mult s-ar toci ea in timp prin guri straine,cunoscute,spurcate sau pure.Nu-mi ramane decat maine,desi ieri ma trage disperat de maneca iar azi tanguie neputincios intr-un colt.Viata e,se pare,problema aceea la mate pe care n-am s-o rezolv nicicand...
Floare pulsanda pe ciment puternic.Amintiri vechi pe papirul cu miros de para rascoapta.Cafele tesute din noapte de mai rasfrante pe cearceafuri imaculate.Orhidee arsa de buze crapate pana la sange,pictate in formaldehida,udate de ploi negre.De ce nu se inverseaza niciodata rolurile?!