De asta am nevoie...De o plasa crosetata din fire sigure de iubire,compasiune,intelegere,daruire.Un gol marginit de substanta emotionala ce are ca singur scop repararea stangaciilor mele...dese,sa zicem.Sa stiu ca orice pas gresit ce-mi impiedica fiinta sa devina o varianta mai buna a ei pe zi ce trece sa fie corectat,indrumat si mangaiat cu limbaj silentios.Am nevoie de evadarea haosului nesigurantei ce pericliteaza turnul creatiei personale.In fond,nu asta vrem toti?Sa stim ca undeva,acasa,cineva ne asteapta cu o cana de cafea aromata,un zambet seducator,o imbratisare salvatoare...Si o gluma buna.
Insa...peisajul realistic e o gluma.Buna nu e,dar tot e gluma.Ce face egoismul din om!
"O manjise cu pofta peste rochita de dantela galbuie cu ciocolata si se ascunse apoi precum un copil nazdravan dupa usa.Albul satinat gusta din porii ei imbibati in parfum feminin si nu invers,dupa cum credea el.
-Netrebnicule...
Radea sadica.Si inflacarata.Si demonica.
-Ma vrei?
-Nu!
-Minti!
-Da!
Si se iubeau,si se gustau,si se aveau...Dar pofta abundenta aduce cu sine sila,monotonia,stingerea pasiunii...Sau poate nu!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu