Rainbow deja-vu

(E lame,e atat de lame,e hiper-lame,dar a venit de undeva din pustietatea sufletului,deci...)


Scuipa rosu Soarele-n mare
de ciuda ca-n fiecare noapte
il alunga din poala ei...
Dimineata ii e sfanta,
o plange cu lacrimi oranj de foc
si-atunci numara cu suspin arzator
margelele putine ce ramase le are
pe siragul timpului acordat
Reginei sale!
In valuri de galben translucid
imbraca el cerul amiezii,
sa-i fie mama,iubita si sora
pazita de deochiul inocent
al ingerilor si-al verii!
Blestemu-i dar adanc,
e scris in scoici si-n stele,
alerga clipele bezmetice,
se-mpiedica-n oale si-n ulcele!
Arcul inainteaza si-mpinge bietul condamnat
in padurea marginita de verde umbrit
a serii...
Ea nu stii de-l plange sau nu,
albastrul sacadat in valuri doar murmura
cantece marinarilor,
ode sirenelor,
secrete amantilor,
minciuni iluziilor...
Moare tacut,isi culca parul fad
in palmele celuilalt orizont,
patandu-l cu bucle indigo de lut.
Regina...
Regina se-nfofoleste-n violet,
ofteaza si tipa sapand in mal:
il regreta acum,Luna o doare,
ii macina puritatea oferita
meduzelor-n dar!
Maine se-ntoarce clepsidra,
istoria ramane deja-vu...
Pana la urma,
de ce nu?