Dear diary,

 

...am renuntat de ceva vreme la tine.Regret,si nu prea.Erai legatura mea permanenta cu trecutul,in lipsa unei memorii care sa stie a tine in lese puternice amintiri,sentimente si ganduri haotice,gata sa fuga dupa primul lucru stralucitor intalnit.Adica lumina atragatoare a gaurii negre ce-o numesc "uitare".Unele lucruri e bine sa ramana ingropate in ea,altele trebuie sa ne straduim sa le scoatem din bratele fortei neiertatoare-ba ne iese,ba nu ne iese...

Am scris.Am scris foarte mult.Despre verzi si uscate,maruntisuri amuzante,despre ce-a fost,ce este si ce (poate) va fi,baieti si fete,bune si rele,nopti si zile,nenorociri si miracole,toate,toate,toate...asa cum le vad eu.Am fost prisma prin care se filtreaza in culori viata,unghiul din care priveste personajul meu "marea poveste",oglinda uneori diforma a reflexiei lumii.Mi se pare normal.Cum altfel sa vad lumea decat prin ochii mei?Suna vag egoist si egocentrist,dar hei!,o viata am,nu 1000.Si-am scris de atatea lucruri ca-mi par acum ale altui suflet,ca recitesc o istorie fragmentata si stufoasa a unei "Jane Doe",ca m-am detasat vizibil asternand pe hartie,cu pix albastru inchis,de miezul mental de care incercam sa ma apropii.Paradox oarecum previzibil.

Inca le am sub pat,jurnalele,felicitarile,hartiutele si toate cele.Trecutul meu prizonier in spatele gratiilor unor hartii...Si,contrazicandu-ma cu niste versuri,oamenii,ca si anotimpurile,se schimba.Eu m-am schimbat.Ma schimb mereu!Pana acum spuneam ca e ceva rau,dar azi...nu prea mai sunt de acord cu mine.

Pana la urma,conteaza?Conteaza ceva vreodata?I hope not...