Ma simt ca un copil caruia i s-au furat jucariile si care acum este fortat sa citeasca prospecte de medicamente straine...In afara faptului ca literele se impleticesc si cad in fata ochilor precum niste hieroglife recent descoperite,nu inteleg motivul acestui schimb dezavantajos.Este vorba de maturizare?Am facut ceva gresit?E o eroare de calcul si tactica la mijloc?Sau,pur si simplu,sunt victima unui plan prestabilit?Of!E greu,ma doare capul...Inima-mi plange dupa ursulet,pe cand genele se fac plumb sub efectul hartiei de neinteles.Ma simt ca o fetita fara papusa adorata,fortata sa se joace cu o carpa de bucatarie murdara...
Cum ar fi daca s-ar saruta doi trandafiri?
Chiar daca ambii au spini,chiar daca ambii vor crini...
Oare cum ar fi?
Realul ne impiedica sa nascocim
O astfel de idilica ipoteza,
Gasind
Eventualitatea intamplarii
Aproape...nula!
Ferice de cei ce cauta adevarul
Cu pulsul,si nu cu ratiunea!
In calatoriile lor,
Beti de amor,
Cu siguranta au vazut
Sublimul sarut al trandafirilor!
Am constatat,cu stupoare,ca totul se reduce la pronumele "eu"!(Bine,stupoarea in sine nu stiu de unde a aparut in context,dat fiind ca teoria dospeste de ceva vreme intr-un cuptor inca neincins...).Cum sa fii altruist cand egoismul te tine in viata si te propulseaza catre maine?Si cum sa te pierzi in multime cand realizezi chiar si cu ultima celula ca pe acest pamant ai fost croit la singular?Sunt incantata si inspaimantata sa vad cata singuratate (amestecata cu independenta) se regaseste in unicitate!Mai mult ca sigur n-am sa apuc ziua cand se va vorbi despre "eu" la persoana a treia,cu lucida obiectivitate...
2 comentarii:
imi e atat de cunoscut sentimentul . . .
of :( >:D<
Trimiteți un comentariu