ce ma-nteapa pe sub piele
ca o iritatie amenintatoare.
pasesc in ceea ce mi se spune ca-i real
cu talpile de piele dezbracate
si-mi spun cu ochii inchisi pe dinauntru ca
"o sa treaca, o sa treaca..."
florile atarna in ghirlande de zapada
prin pomii framantati de vant,
dar umbra lor e stacojie,sangeranda,
iar eu stau deloc mandra
pe un tron golit de puls.
pribegia ma consuma si ma lasa fara aer,
fara suflet,fara consolare-
nici mari,nici oceane n-ar putea sa umple
carcasa asta fara casa.
ma lovesc de un perete,nu stiu cum sa-l sparg,
mi-am sfaramat degetele,dar gandul a ramas
blocat...
S-a rupt ultima coarda.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu