Seeing things

Eu o sa innebunesc.O spun cu mana tremuranda pe inima si cu absoluta convingere ca mi s-a deconectat un circuit la cap.
Nu mai mentionez cosmarurile care ma fac sa plang si sa dorm doar strictul necesar si care pur si simplu imi domina viata de ceva vreme.Nu mai mentionez faptul ca ma trezesc ametita si sufocata si speriata in fiecare dimineata.Nici nu mai spun de temerile si asteptarile mele stupide de la viata.Dar sa ajung sa am vedenii si "auzenii" in mijlocul zilei,asta e prea de tot...

Mi-e frica.Mi-e tot timpul frica:sa dorm,sa ies pe strada,sa vorbesc cu ceilalti de parca as fi o vaza pretioasa stricata,mi-e frica sa exist pentru ca nu mai stiu cum se face.

M-am vaitat in ultimele zile si-n stanga,si-n dreapta,iar lucrul acesta ma face sa-mi fie rusine si sila de mine.De parca lumea mai are nevoie de inca o "tragedie in desfasurare"...

Am inceput sa plang in timp ce vorbeam cu mama la telefon in seara asta.Incercam sa-mi ascund vocea "sparta",dar nu cred ca mi-a iesit.Ma paralizeaza ideea de singuratate,de demoni ce nu pot fi anulati,de zile negre si nopti cu ochi deschisi.

Imi tremura carnea pe mine fara motiv-nu vreau sa fiu o victima,stiu ca sunt mult mai puternica de atat,insa simt ca ma descompun emotional.Ma simt neputincioasa in fata propriului dezastru,cu foi pline in brate si un suflet fara farul ce candva il orienta,oricat de slaba ar fi fost lumina.

Fug mereu de ceva necunoscut,dar fug in van,caci ascunzatoarea imi este vizuina monstrului:vizuina sunt eu...

Mi-as plange de mila,insa nu merit deloc.Cred ca o sa raman cu fantasmele mele diurne si cu o pata mare pe creier.

Totusi,mi-e in continuare frica:sa dorm,sa functionez,mi-e frica de mine.Mi-e frica pentru ca nu are cine ori cum sa ma salveze.Mi-e frica de frica cea doboratoare.