Am ajuns in stadiul in care totul imi pare o reluare infinita a tuturor filmelor proaste pe care am evitat sa le vad si pe care acum le traiesc inzecit.
Ma dor toate oasele si toate gramele de carne si toate amintirile ce mi-as dori sa le pot smulge cu un cleste direct din creier.
Ma intreb daca inca mai sunt o parte integranta a propriei mele vieti sau daca m-am dat cu un pas inapoi in minte si acum astept un final alb,mult prea alb si linistit.
Nu vreau sa-mi impart explicit durerea cu altii-asta ar degrada,ar denigra intregul concept deoarece oamenii nu sunt capabili sa inteleaga decat suferinta personala-atat.Restul este empatie,poate chiar ipocrizie.Asa ca sufletul mi se arata in litere scrise doar pe jumatate.
Obisnuiam sa alung rapid astfel de ganduri din orizont,dar acum mi-e mult mai greu,dat fiind ca traiesc unul si ca am ramas fara alcool in casa.
Astept sa treaca timpul si sa vindece,dar orele imi demonstreaza contrariul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu