oamenii sunt ca trandafirii pentru ca
doar o comparatie banala mai poate salva
durerea ce inunda fiecare colt din craniul
pe care il port ca un spin rosu pe umeri
pitici cu ciocanele se cocoata zi de zi
pe vertebre,cautand bobocul moale
unde sa foreze dupa amintiri funebre
si ticaituri de ceas ramas fara baterie
mina asta n-are aur,doar invizibila
fiere care ar putea sa hraneasca
pe o perioada nelimitata un batalion
de pacate nedeslusite si neinfaptuite
mormaie timpul si scartaie oasele
pe fundalul unei voci smaltuite,
dovada vie si sufocanta a faptului ca
inteligenta este pe aici facultativa
ma doare,ma doare,ma doare
ca o rana lipita cu sare de mare,
ca o buba care nu se mai sparge,
ca amintirea vietii ce va sa vie
mi se pravaleste cerul peste umeri
si incearca sa ma inunde prin urechi,
impingand Paradisul cu forta
intr-o cutie alba care tot spune "nu"
lasa-ma,m-am saturat de trandafiri
si de pitici si de ore fara sens pur
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu