Cateodata,ma apuca o dragoste imensa de toti si de toate si simt ca mi se taie respiratia gradat.In momente de acest fel,maruntaiele imi iau foc,mintea imi devine un camp electric,iar viata are brusc sens.Sa fie oare o revelatie organica?
Nu stiu,dar stiu ca atunci simt ca pot sa iubesc si ca iubesc din toate celulele si ca pot fi iubita,da,chiar eu pot fi iubita.Nu-mi explic aceste explozii de existenta concentrata decat prin faptul ca mi se metamorfozeaza intreaga tristete periodic si devine o fotografie in negativ...pozitiva.
Devin un cer inchis in piele si artificiile din mine ma gadila,ma fac sa rad,sunt mai mult decat un om:sunt toti oamenii din lume si,pentru cateva minute trecatoare,Dumnezeu e la fel de real ca insasi creatia sa.
Stiu,suna nebunesc intregul concept,insa nebunia nu exclude neaparat realitatea...
Astazi,imi scriam impersonal existenta la inca un curs,cand m-a apucat "nebunia" si ochii au vazut mai frumos haosul din jur.
Nu inteleg,nu vreau sa inteleg,vreau sa cred in ceva,in orice,numai sa gasesc un stalp,un stalp in tot oceanul din jur...
Nu mi-am uitat pastilele de dimineata,nu,nu:cafeaua a fost dulce si fierbinte,(aproape) mereu e asa.A fost si asta o experienta.
Cateodata,misterele acestei lumi ma dau peste cap,ma infasoara in lumina si ma saruta lung.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu